Întrebare

Vi s-a întâmplat vreodată
Un om pe care abia îl cunoaşteţi
Să vă ştie de o viaţă?
Să vă privească în ochi şi
Să pună degetul pe toate cicatricile
Pe care le credeaţi ascunse
În adâncul sufletului?
Vi s-a întâmplat vreodată
Ca un necunoscut
Să vă ucidă
Şi să aşteptaţi asta cu nerăbdarea celui
Care înţelege
Că asta este ultima şansă?

Alexandru Luca

 

 picjumbo.com_IMG_1275

ALAIN ROBBE-GRILLET

alain-robbe-grillet-1-sized

 

Alain Robbe-Grillet  (n. 18 august 1922 – d. 18 februarie 2008) a fost un scriitor și producător de filme francez. Numit „șef al noului roman francez” și „papă al Noului Roman francez”, a fost ales membru al Academiei Franceze, la 25 martie 2004,înlocuindu-l pe Maurice Rheims. Soția sa a fost romanciera Catherine Robbe-Grillet.

Alain Robbe-Grillet se consacră literaturii și devine unul dintre teoreticienii și reprezentanții Noului Roman, pe care îl teoretizează, în parte, în 1963 în „Pentru Noul Roman”, culegere de articole publicate în special în „L’Express”. Robbe-Grillet se ilustrează cu primul său roman „Les Gommes”, care apare în anul 1953. Între 1955 și 1985, este consilier literar la „Éditions de Minuit” din Paris.

Primele sale lucrări au fost apreciate de către mari critici ai literaturii franceze, între care Roland Barthes și Maurice Blanchot.

Lucrează, de asemenea pentru cinema, îndeosebi scenariul filmului  „L’Année dernière à Marienbad”, realizat de Alain Resnais, în 1961. Încetul cu încetul, romanele sale trec spre erotism și spre „autobiografia fantasmatică”.

Romanele lui Alain Robbe-Grillet au fost uneori mai apreciate în străinătate decât în Franța, îndeosebi în Statele Unite ale Americii, cel puțin în mediile universitare.

Filmele pe care le-a realizat oscilează între erotism și sado-masochism. Era cunoscut ca un adept al sado-masochismului, mai ales după căsătoria sa în 1957 cu actrița și scriitoarea Catherine Robbe-Grillet, născută Rstakian în 1930, și cunoscută ca autoare de romane erotice cu subiect sado-masochist, sub pseudonimul literar Jeanne de Berg sau Jean de Berg.  Cuplul nu a avut copii.

Din 1972 până în 1997, Alain Robbe-Grillet predă în Statele Unite ale Americii, la Universitatea din New-York (NYU) și la Washington University din Saint Louis (Missouri), și conduce Centrul de sociologie a literaturii la Universitatea din Bruxelles, între 1980 și 1988. Participă, de asemenea, la Înaltul comitet pentru apărarea și expansiunea limbii franceze între 1966 și 1968.

„ Între timp, lucrurile iau o altă intorsătură, se bifurcă şi toate conduc spre finaluri complet diferite. Sunt multe variante; dar şi mai multe sunt variantele variantelor.”

 

Muza virtuală

 

Surse bibliografice: Wikipedia

Sursa foto:  NNDB2

 

HERTA MÜLLER

muller_postcard

 

Herta Müller (n. 17 august 1953) este o scriitoare germană de limbă germană și română, originară din România, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009.

Tatăl ei a fost un șvab bănățean și, ca mulți alți cetățeni români de naționalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial în Waffen-SS, iar după război își câștiga existența fiind șofer de camion. După venirea la putere a comunismului în România, a fost expropriat de autoritățile statului comunist român.

Mama scriitoarei, ca majoritatea populației de naționalitate germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniștilor la putere, a fost deportată  în 1945 în Uniunea Sovietică. Acolo a fost deținută timp de cinci ani într-un lagăr de muncă forțată.

În romanul ei „Leagănul respirației”, publicat la München în anul 2009, Herta Müller a prelucrat aspecte privind deportarea germanilor originari din România în Uniunea Sovietică.  Acest roman, care prin „Fundația Robert Bosch” a fost nominalizat pentru Premiul german al cărții, a ajuns la 16 septembrie în finala celor șase.

Herta Müller a făcut studii de germanistică și de limbă și literatură română la Universitatea din Timișoara, în perioada 1973–1976. În alocuțiunea rostită la Stockholm, pe 10 decembrie 2009, Herta Müller i-a omagiat pe prietenii ei din Aktionsgruppe: „Din fericire am întâlnit în oraș (la Timișoara) o mână de tineri poeți din Grupul de Acțiune Banat. Fără ei nu aș fi citit cărți și nu aș fi scris nicio carte. […] Cu ajutorul acestor prieteni am supraviețuit. Fără ei n-aș fi rezistat represiunilor. Mă gândesc astăzi la acești prieteni. Și la cei pe care Securitatea îi are pe conștiință și care se află astăzi în cimitire.”

Un grup de zece tineri poeți au debutat cu versuri în antologia de poeme tradusă în 1982 în limba română, „Vânt potrivit până la tare”, grup din care făcea parte Herta Müller alături de colegii săi Richard Wagner, Johann Lippet, William Totok etc. Ca urmare a refuzului ei de a colabora cu Securitatea, Müller a fost concediată și expediată pentru reeducare într-un „mediu muncitoresc sănătos”, la întreprinderea „Tehnometal”, unde a lucrat ca traducătoare. Ulterior și-a câștigat traiul lucrând în calitate de profesoară suplinitoare în diferite școli, între altele în Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara și la câteva grădinițe, precum și acordând ore particulare de germană. Biografia ei este prezentată în volumul „Regele se înclină și ucide”.

Volumul de debut, „Niederungen” – „Ținuturile joase”, a apărut în 1982, după o puternică confruntare cu cenzura care i-a „defrișat” simțitor manuscrisul, volumul fiind totodată premiat de Uniunea Tineretului Comunist la secțiunea „lucrări în limbile naționalităților conlocuitoare”. Peste doi ani cartea a fost publicată și în Republica Federală Germania, exact așa cum fusese scrisă de autoare. Reacția autorităților din România a fost dură: i s-a interzis să mai publice.

Ca membru al cenaclului „Adam Müller-Guttenbrunn”, Franz Thomas Schleich a raportat Securității că prima carte scrisă de Müller, „Niederungen” („Depresiuni”), conține „orientări anti-statale”. Concret, într-o notă datată 16 martie 1982, „Voicu” scria: „Critică, și iar critică, o critică atât de destructivă, încât te întrebi, ce rost au aceste texte?”  Această notă a fost folosită de Securitate ca dovadă justificativă pentru începerea dosarului de urmărire informativă (D.U.I.) al lui Müller.

Ca urmare a interdicției de a publica, Müller a emigrat în 1987 în Republica Federală Germania, împreună cu soțul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner. În anul 1999 Müller a fost propusă de guvernul german pentru Premiul Nobel pentru Literatură. În anul 2008 Müller a fost propusă pentru a doua oară, din partea Germaniei, pentru acest premiu. După ce a fost nominalizată pentru a treia oară, pe 8 octombrie 2009 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură 2009, pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”, fiind a douăsprezecea femeie care primește acest premiu.

Odată cu primirea prestigioasei distincții, Műller intră în rândul celor mai mari scriitori de limbă germană, alături de Thomas Mann, Herman Hesse, Heinrich Böll, Günter Grass sau Elfriede Jelinek, toți laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură.

Ca o premoniție, într-un interviu publicat în „Observator cultural” la 27 septembrie 2007, Stefan Sienerth declara: „… cred că dacă Herta Müller ia mâine Premiul Nobel, literatura română și dicționarele de literatură română o vor accepta subit.” Exact așa s-a întâmplat.

„Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi.”

 

Muza virtuală

 

Surse bibliografice: Wikipedia

Sursa foto: Nobelprize.org

Bal mascat

Cea mai frecventă fantezie sexuală a bărbaților e populată de două femei simultan şi concomitent care neapărat trebuie să aibă şi afinități reciproce, asta ca nu cumva în timpul acțiunilor să apară ruperi de ritm, gelozii sau atitudini mai puțin cooperante.

Daca sexul nu e şi murdar, cel mai bine ar fi să se anuleze tot. Cine vrea chestii banale, monotone mai ales în acest aspect al vieții ?! 

Din cocoş nu faci găină, nici din curvă gospodină.
Femeia trebuie sa fie doamnă în societate, gospodină în bucătărie şi curvă în pat.

La prima analiză a expresiilor, iți vine sa te dai bătut, asta deoarece se bat cap în cap şi nu-ți rămâne decât să te întrebi a nu ştiu câta oară: „eu cu cine votez ?!”

Câtă ipocrizie ! Ce mascaradă…. Alții, dimpotrivă ar sări imediat cu argumente solide: odată măritată, femeia e nevoită să-şi modeleze comportamentul astfel încât să nu transpara în afara căminului, abilitățile ei dezinhibante. De ce oare ?! Să nu i se ştirbească reputația ? Sau să nu roiască şi alți pofticiosi ? Desigur, adepții poliamorului sau swingerii, ar fi cât se poate de entuziaşti şi prompți la o adică.

20884925_1931107743828736_1995410820_n.jpg

sursa foto: pinterest

Bineînțeles că lucrurile s-au schimbat radical din 1900 toamna, în sensul că atât femeia măritată, cât şi cea liberă sunt puse la zid: odată căsătorită, n-ai decât să iți asumi (ca să nu zic te înhami) multitasking-ul, iar dacă esti freelanceriță, neapărat esti bagaboantă, că doar cu ce bărbați …interacționezi ?! Nu toți sunt burlaci sau divorțați.

Filmele romantice distrug relațiile, pentru că fac femeile să creadă că astfel de chestii se pot întâmpla în realitate. În aceeaşi situatie sunt bărbații cu filmele porno…

Ruxy

CHARLES BUKOVSKI

1284733393_top-10-quotes-about-women-by-men_5

 

Henry Charles Bukowski (născut Heinrich Karl Bukowski) a trăit între 16 august 1920 și 9 martie 1994, a fost poet, nuvelist și romancier american, de origine germană. Bukowski este adesea cunoscut sub pseudonime ca: Hank, Buk, Henry Chinasky, acesta din urmă fiind un alter-ego în numeroase romane autobiografice.

Scrierile lui Bukowski au fost influențate de mediul social, cultural și financiar din orașul Los Angeles . Opera sa vorbește despre viața obișnuită a americanilor bogați, despre scris, alcool, relații și corvoada muncii. Bukowski a scris mii de poezii, sute de povestiri și șase romane, în total publicând peste 60 de cărți.

Bukowski a publicat mai mult în reviste literare mici, de la începutul anilor ’40 până la începutul anilor ’90. Aceste poezii și povestiri au fost republicate mai târziu de Black Sparrow Press (acum HarperCollins/ECCO) în volume ale operei sale.

În romanele sale,  dincolo de obsesia pentru sex, bautura si pariuri la curse si de predilectia pentru scenele de umor negru care rasar, alaturi de erotismul dezlantuit, la fiecare pagina, se ghiceste disperarea naratorului care-si striga singuratatea, nevoia de tandrete si compasiune.

„Deci vrei să fii scriitor” („So you want to be a writer”) este considerat unul dintre cele mai bune poeme ale lumii ce tratează libertatea de exprimare a unui artist. În anii ’80, Bukowski a colaborat cu ilustratorul Robert Crumb la o serie de cărți de benzi desenate.

„Ce putem face?

 

când se poartă foarte bine, există blândeţe în Umanitate.

o anume înţelegere şi, uneori, fapte

curajoase.

dar per total este o masă, o bulboană cu

prea puţin conţinut.

e asemeni unui animal uriaş în somn profund şi

pe care nu-l poate trezi nimic.

când este activată se remarcă îndeosebi prin brutalitate,

egoism, judecăţi injuste, crimă.”

 

Muza virtuală

 

Surse bibliografice: Wikipedia

Sursa foto: AskMen

DRAGOSTE EGOISTĂ

normal10

 

Îmi construiești un palat de cleștar
Făurit cu raze de soare
Îl decorezi cu cele mai frumoase
Opere de artă.
Îmi împodobești trupul
Cu mătăsuri fine
Și bijuterii prețioase.
Mă iubești atât de mult
Încât mă vrei doar pentru tine,
Iar dragostea ta egoistă
Îți îneacă sufletul
În propriul venin.
Pui lacăt ușilor
Ignorând că de fapt
Tu mi-ai încătușat
Inima.

WALTER SCOTT

127562-004-0BF81961

 

 

Sir Walter Scott (15 august 1771 – 21 septembrie 1832) a fost un scriitor scoțian prolific și un poet popular în Europa în timpul vieții sale.

Se poate spune că Scott a fost primul autor de limbă engleză care a avut o carieră internațională în timpul vieții, cu mulți cititori din întreaga Europa, Australia și America de Nord. Poeziile și proza lui sunt încă citite și multe din scrierile lui rămân scrieri de referință atât pentru literatura engleză, cât și pentru literatura scoțiană. Printre operele sale celebre se numără „Ivanhoe”, „Rob Roy”, „The Lady of The Lake”, „Waverley”, „The Heart of Midlothian” și „The Bride of Lammermour”.

Al nouălea copil al unui consilier juridic, la vârsta de 2 ani are un atac de paralizie infantilă nu prea grav dar este trimis la ferma bunicului său unde va asculta legende și basme despre trecutul Scoției. În 1778, însănătoșit, urmează cursurile Școlii superioare din Edinburg dar are și profesor particular acasă. Studiază opera lui Shakespeare iar la școală învață limba latină, traducând versuri din Virgiliu sau Horațiu. Tatăl său îl pune să facă practică pentru cariera de magistrat, dar el frecventează și cluburi literare. În 1790 se înscrie la Universitatea din Edinburg pentru a deveni avocat. Termină Universitatea în 1792 și profesează ca avocat în Edinburg.

Mai multe poezii scurte de Scott, uneori bine cunoscute sub formă de cântece, inițial nu au fost separate, ci părți ale unor poeme mai lungi sau intercalate în romanele lui, în povestiri sau drame.

În 1819 apare „Ivanhoe”, primul roman al lui Walter Scott în care cadrul istoric nu mai este provincia natală și, totodată, primul roman a cărui acțiune se desfășoară în timpul celei de a treia cruciade, sub domnia lui Richard Inimă-de-Leu. Calitățile acestui roman sunt: un stil în care subtilul se alătură dinamismului, și vigoarea, misterul, suspansul se aliază în chip fericit. De la prima sa ediție și până astăzi s-a bucurat de un succes constant, în primul rând, printre tinerii cititori.

Figura legendară a „haiducului“  Rob Roy l-a fascinat pe Walter Scott, care, în introducerea sa la roman îl număra printre oamenii „cu firea dârză, certați cu societatea și  cu legile ei“. H.V. Morton, autorul unei  cărți despre Scoti, susținea, pe bună dreptate, că „numele lui Rob Roy va trăi atâta timp cât va mai rămâne în viață măcar un singur scoțian care să-și amintească de poveștile ascultate în copilărie“

„Nemernicul, cât huzurește-n lume,

De bunăvoie-și scoate cinstea la mezat,

Și astfel, îndoit, cu tot cu nume,

Pieri-va: neplâns, neonorat și necântat.” (Balada ultimului menestrel)

 

Muza virtuală

 

 

 

Surse bibliografice: Wikipedia, libris.ro

Sursa foto: Encyclopedia Britannica