Ce vor bărbații

20706674_1928199374119573_233264875_n

 

 

 

Teoretic, este foarte clar: ei sunt vânatori şi vor cât mai multe trofee. Până ajung la crème de la crème, la cele mai greu accesibile, se mulțumesc şi cu …ce le e mai aşa, la-ndemână, chiar dacă au o calitate îndoielnică.

Sunt oare de blamat, masculii alfa sau gama sau de care-or mai fi ei ?! Nu, nici vorbă… Cica tot noi, femeile suntem de vină. Dacă nu e d-ăla sub papucul maică-sii, poate l-a facut zdrențe prima iubire după care mai suspină şi în ziua de azi. Sau poate i-o fi băgat alta în cap ideea că daca el nu se dă la orice faptură feminină mai mult sau mai puțin (ne)vinovată care-i va ieşi în cale, nu va purta demn aura de „macho man again and again”.

Ş-atunci, fără niciumpic de empatie, compasiune sau circumstanțe atenuante, ce le ramâne de facut ?! Cum să se adapteze vicisitudinilor vieții ?!

Să facă pe plac societății, devin soți şi tați.
Să aibe ceva, acolo şi pentru suflețelul lor şi nu în ultimul rând pentru fală vis-a-vis de gaşca de „preteni”, o relație sau mai multe extraconjugale. Poate o amantă oficială de cursă lungă, că aşa sunt bărbații deştepți şi descurcăreți care au succes în afaceri.
Şi în ziua de azi, când femeile şi-au pierdut feminitatea şi vor egalitate, carieră şi cât mai mulți bani….când sentimentele adevărate au dispărut cu desăvârşire, bărbații chiar nu sunt de blamat, nu-i aşa ?! 

Femeile independente işi cumpără păpuşei cu muşchi, iar bărbații îşi închiriază neajutorate Barbie, care-i fac să se simtă puternici şi stăpâni pe situație.
Şi uite-aşa, vreme vine, vreme trece, vânează ei tot ce le iese în cale, până când se plictisesc de sportul ăsta şi la un moment dat, vor mai multă interactivitate. Sau îi înnebuneşte vreuna… Cu alte cuvinte, se lasă pe mâna iubitei, stilul „femeia conduce”. Hihihi, hahaha, doar că se îngroaşă …gluma şi femeile devin isterice şi ilogice, chestii absolut dezavuante pentru tagma bărbaților. În plus, gagicile sunt şi extrem de emoționale şi mai au şi perioada aceea şi uite cum se duce naibii tot. Aşa că înapoi pe cai, că se filmează ! Chiar dacă bărbații au creierul în pantaloni şi egoul cât mai barosan, haosul produs de femei şi de invidiile lor răutăcioase, nu poate fi tolerat de nicio culoare.

„Dragostea ucide inteligenţa. Creierul şi inima alcătuiesc clepsidra. Fiecare jumătate se umple pentru o goli cealaltă jumătate” – Jules Renard


Aceste elucubrații fiind expuse, pot concluziona liniştită, dilema de la început, fiind elucidată. Bărbații ştiu ce au în cap şi ce vor de la femei, pe sistemul: „du-te-ncolo, vino-ncoace,/lasă-mă şi nu-mi da pace. „

Ruxy

Versuri la patru mâini

409_Bond_of_Union_726_546_80_s

M. C. Escher. Bond of Union (detail), April 1956, lithograph, 10 x 13 3/8 in., National Gallery of Art, Washington, Cornelius Van S. Roosevelt Collection

 

Tema duetului de azi e : Amintiri
Ce ai spune dacă-ți dau vestea
Pe care o așteptai atât de mult?
De astăzi poți arde
Toate lucrurile trecutului
Le poți pune în geamantane
Bucurându-te de fiecare scânteie
Care urcă spre cer.
După ce le-ai ars să te întrebi
Dacă ai înghesuit
Și toate amintirile
Altfel ele te vor bântui
La fiecare pas
Și atunci să-ți amintești
Ce a fost și ce-a rămas.

VERO BUDEA

 

Îmi amintesc ziua de mâine
Când vei pleca ,fără să te privesc
Și voi rămâne așteptând zadarnic
Semnul pe care nu-l primesc.
Îmi amintesc ziua în care poate
Și tu și eu vom fi hoinari pe drum
Un ce nu începe niciodată
Și nu ne termină nicicum.
Îmi amintesc și uit, iar revine
O amintire a ceea ce ar fi
Când eu și tu vom fi plecați departe
Și nu ne vom mai întâlni.
Alexandru Luca

Naşi, popi, cununii şi alte lucruri sfinte

vestido-de-noiva-6Tipa i-a pus capac. Cu aia şi-a găsit naşul (sau popa, de fapt… preoteasa…)… Expresii folosite atunci când un bărbat macho e pus cu botu’ pe…labe de o femeie dată naibii sau dimpotrivă, de una care e depunctată total în ochii anturajului împricinatului.

Dacă femeia respectivă nu se încadrează în standardele „stabilite” pâna atunci de el, mai mult ca sigur că tipa i-a făcut „fermece”. E urâtă cu spume, ce-o fi văzut la ea ? Dacă în schimb, fizic arată beton şi pe deasupra e dotată şi la mansardă, e nebună de legat, nu oricum.
Ceea ce se întâmplă la un moment dat cu bărbatul subjugat total de o femeie, sfidează logica, ar putea spune unii. Cum ?! El să cadă în mrejele ăleia ?! Never ever… ş-atunci ?! Nu există nicio explicație a satisface telespectatorii binevoitori cărora le pasă de soarta personajului „luat de val” ?!
Argumentul zdrobitor ar fi că ea e expertă în matematică: e tare în… π **ă. Desigur, în 3,14, pi-ul din matematică şi fizică, un coeficient irațional, transcendent..
Vedeți cum se leagă ?! Sau dimpotrivă…se dezleagă …cununii ?! Până la urmă, pentru ce trăim ? E frumoasă şi de suflet expresia „pentru copii”, care se reduce tot la egoism. Noi trăim pentru noi. Hai să lăsăm ipocrizia la o parte. Banii îi vrei ca să-ti „cumperi” influență. Putere. Senzații. Adrenalină. Unde e vreo urmă de empatie sau altruism în toate astea ?! Dacă într-adevăr îți pasă de copilul tău, eşti conştient că mogâldeața aia are dreptul la propriile alegeri, greşeli, opțiuni şi lucrurile nu funcționează după „principiul”: „eu te-am făcut, eu te omor”… că atunci când va creşte mare, va „zbura” din cuib şi tu, ca părinte vei rămâne tot cu propriile frustrări. Şi asta pentru că „ai trăit pentru copil” şi te-ai ascuns după o mască ce nu-ți mai vine bine, în loc să separi lucrurile şi să fii realist. 
Fără prea multe divagații, să nu uit de unde am pornit. Bărbații se lasă „vrăjiți” de o blondă, brunetă sau roşcată fie din curiozitate, fie din nevoie sau nu mai contează atâta timp cât se simt vii cu adevărat…

„Oamenii vor uita ce ai spus, vor uita ce ai făcut, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.” – Maya Angelou

„Acesta este unul dintre marile secrete ale vieţii – să-ţi vindeci sufletul prin intermediul simţurilor şi simţurile prin intermediul sufletului.” – Oscar Wilde

Ruxy

 

Sursa foto: marketium.ru

 

ACROSTIH „MUZA VIRTUALA”

dragoste_inocenta

 

Măruntele clipe, neîntâmplate vise

Unicorni prinşi şi-nşeuaţi

Zâne adormite, feerii promise

Astăzi nu vă-ntoarceţi ci plecaţi

Visele mărunte nimeni nu le-așteaptă

Iar dintr-o poveste nu rămâne mult

Rămâne doar gândul care nu e faptă

Tumultul ce doare, deși e tăcut.

Unicornii zboară chiar de au zăbală

Asta li-i menirea, de asta trăiesc

Las în urmă gândul, țesut cu migală

Am de-acum un țel, vreau să-l împlinesc.

 

 

Sursa foto: http://singeriaulacrimi.blogspot.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COALIȚIA PENTRU FAMILIE ȘI SINDROMUL STOCKHOLM

descărcare

 

„Femeia nebătută e ca moara neferecată – nu macină bine”, „Femeia – părul lung și minte scurtă”. Sunt doar câteva dintre proverbele ce exprimă un adevăr pe care îl credeam irefutabil. Civilizația tradițională românească a fost una în care drepturile femeilor erau sever restricționate (ca să folosesc un eufemism). Nu spun că toate femeile din familia tradițională erau bătute, dar agresiunea asupra lor era o cutumă bine împământenită încât intrase în imaginarul colectiv.

Două exemple din literatură, pentru că altfel aș putea scrie sute de pagini pe această temă. Orice absolvent a douăsprezece clase a citit „Baltagul”. Dincolo de toate clișeele pe care le-ați îngurgitat despre carte, putem citi acolo cum arăta un bărbat model (după care Vitoria, rămasă văduvă, suspină): „Fiind ea așa de aprigă și îndârjită, Lipan socotea numaidecât că a venit vremea să-i scoata unii din demonii care o stăpâneau. Pentru asta întrebuința două măiestrii puțin deosebite una de alta. Cea dintâi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea ori o mamă de bătaie.”

A doua referință este cea din Marin Sorescu, „La lilieci”, o alte carte care surprinde ethosul popular românesc: „La noi muierea pupa mâna bărbatului/ Până mai adineauri – zicea Marin al lui Pătru,/Şi din dumneata nu-l scotea niciodată/Îi făcea trei, patru copii, dar nu îndrăznea să-i zică tu…/ Femeia, ce ştie femeia?”

Practic, în ceea ce numim tradiția populară românească femeile erau considerate ființe de rang inferior. Pentru ca acest lucru să se schimbe a fost nevoie de mult efort, și încă nu putem spune că lucrurile sunt pe deplin rezolvate, dar a nu accepta că modernitatea a însemnat un progres în privința drepturilor femeilor înseamnă a fi ori orb, ori prost.

Tot ce am spus pănă acum pare un truism. S-a dovedit a nu fi. Disputa din spațiul public lansată de „Coaliția pentru familie” a dovedit-o cu vârf și îndesat. În încercarea de a combate ideea căsătoriei între persoanele de același sex (nu discut aici cât este de dezirabilă sau nu acest lucru, deci nu aceasta este tema articolului), deodată tradiția românească a devenit un fel de paradis pierdut. Femei care, altfel par normale și cărora nu ar părea că trebuie să le explici de ce modernitatea este bună, devin brusc apărătoarele înflăcărate ale unui mod de viață care, dacă ar fi reintrodus, le-ar reduce foarte mult din gradele de libertate. „Modernitatea a feminizat bărbații și a masculinizat femeile” clama recent o stimabilă doamnă psiholog într-o polemică pe tema asta, lăsându-mă fără replică. Iar pagina de Facebook a „Coaliției pentru Familie” este plină de femei care plâng după vremurile tradiționale.

Desigur, una dintre explicațiile la care se poate apela, este că sindromul respectiv nu se moștenește. Este o traumă individuală și atât. Modul în care unele femei plâng după vremurile apuse în care erau în mod sever oprimate, poate fi un bun subiect de analiză pentru psihologi, care pot căuta mecanisme de perpetuare ale sindromului Stockholm.

ALEXANDRU LUCA

Sursa foto: Pakistan Today

Politică și cultură

Hulit din multe părți, în special de cei care habar nu au de viața publică franceză (și francezi, nu doar români) Macron a continuat în stilul lui caracteristic și a anunțat un guvern echilibrat, care pare a semăna ca structură cu ceea ce a încercat să facă la noi Cioloș.

A surprins (sau nu) nominalizarea la Cultură – Françoise Nyssen – cea care deține, alături de soțul ei, Jean Paul Capitani, 95 % din editura Actes Sud , una dintre cele mai prestigioase edituri din Franța. Nominalizarea ei a fost salutată de oamenii de cultură ai Franței care au spus că de la Malraux postul nu a mai fost ocupat de cineva cu un asemenea prestigiu în viața culturală din Hexagon.

738_14703762-goncourt-nobel-millenium-le-grand-chelem-2015-d-actes-sud

Françoise Nyssen și Mathias Enard, laureatul Premiului Goncourt în 2015 pentru romanul „Boussole” Credit foto : Actes Sud

Editura condusă de  Françoise Nyssen nu a obținut niciodată subvenții de la stat, nici măcar de la Centre National du Livre. Cu toate acestea, editura are o consistentă secțiune de poezie, printre cele mai recente volume publicate numărându-se ”Divina Comedia” sau  Le Poème a lui Frédéric Mistral.

De altfel, Vincent Montagne – președintele Sindicatului Național Editorial a declarnt textual. ”Poate că Françoise Nyssen nu are experiență să conducă un minister, dar are experiența de viață concretă a unui om care a reușit în viața sa profesională și poate transmite asta mai departe”.(sursa aici)

Nu are rost să facem nicio trimitere la ce se întâmplă la noi, unde Guvernul este deja o sumă de incompetent, iar în ceea ce privește cultura, pare că nu interesează pe nimeni. Și, în treacăt să amintim că, în vreme noi am refuzat să cumpărăm ”Cumințenia Pământului” cu 11 milioane de euro, și scrijelim pe oprele lui Brâncuși de la Târgu Jiu, ”Muza adormită”, care este doar un tiraj s-a vândut cu peste 50 de milioane de euro.

Nu are rost să ne plângem soarta. Măcar să ne bucurăm că francezii știu să își aprecieze valorile, în timp ce noi mai votăm o zi liberă.

Alex Luca

ÎNTÂMPLARE

thumb_HM-2013559237229167421380731759.3071

sursa foto: hammihan.com

”Eu nu vreau să fac istorie”
Mi-a spus calmă, dar ușor năucă.
Tocmai se îmbătase cu Dumnezeu
Și avea o mahmureală divină.
O rugasem să facă un inventar al lucrurilor pe care le va lăsa în urmă
Dar nu era deloc interesată de asta.
Mai curând era preocupată să fie.
Și pentru asta de multe ori
Se închidea în ea
Zile în șir
Apoi deodată izbucnea în afară ca o flacără care ardea tot ce întâlnea
Cerul devenea atunci roșu de mânie
Dar ei părea că nu îi pasă.
Doar cuvintele o necăjeau câteodată
Dar mai mult așa, în joacă.
Am închis ochii încercând să îmi amintesc dacă și eu fusesem vreodată așa
Și când i-am deschis,
Dispăruse.
Mi-am aprins o țigare care îi căzuse ei
Și am fumat absent.

de Alexandru Luca