ALEXANDRU PIRU

imageproxy

 

Alexandru Piru (n. 22 august 1917 – d. 1993) a fost un critic și istoric literar român, profesor de literatură la Facultatea de Litere a Universității din București. A fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în București pe listele partidului FSN.

În cadrul activității sale parlamentare, Alexandru Piru a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Statul, Israel, Republica Populară Chineză și Franța.

A fost unul dintre asistenții lui George Călinescu, alături de Dinu Pillat și Adrian Marino, pînă la „radierea” (îndepărtarea) acestuia din Facultate, și a îngrijit reeditarea monumentalei „Istorii a literaturii române de la origini și pînă în present”, semnând prefața ediției a doua, publicată în 1982 de Editura Minerva.

Alexandru Piru a scris de asemenea o istorie a literaturii române, influențată ca manieră de abordare de cea a lui G. Călinescu, „Istoria literaturii române de la origini până la 1830” (publicată în 1977), „Istoria literaturii române” (publicată postum în 1994) și nu în ultimul rând foarte utila „Istorie a literaturii române vechi”, considerată a fi a doua ca valoare după cea interbelică a lui Nicolae Cartojan.

Alexandru Piru este și autorul unei retrospective a deceniului literar cinci, intitulată „Panorama deceniului literar românesc 1940-1950” (apărută în 1968). În anul 2006 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

 

Muza virtuală

 

Surse bibliografice: Wikipedia

Sursa foto: Forum eGaming – eGaming.RO

JULES MICHELET

jules-michelet

Jules Michelet (n. 21 august 1798 – d. 10 februarie 1874) a fost un reputat istoric francez, reprezentant al istoriografiei romantice. Doctor al Universității din Paris în 1819, profesor în 1827 la École Normale Supérieure, Michelet este cel care, în anii 1840, atrăgea la Collège de France sute de studenți fascinați de magia vorbelor sale, de exaltările și convingerile sale politice. Este cunoscut și ca filoromân, atât prin scrierile sale, cât și prin sprijinul moral pe care l-a acordat „pașoptiștilor” români (unii dintre aceștia fiindu-i studenți la Collège de France).

1833 este anul de debut al operei capitale a lui Jules Michelet: „Histoire de France” („Istoria Franței”), an în care apar primele două volume ale acestei monumentale opere istorice. În 1846 îi apare una dintre cărțile de căpătâi ale revoluționarilor de la 1848 (inclusiv a celor români): „Le people” („Poporul”).

În timpul revoluției franceze de la 1848, Michelet, spre deosebire de mulți alți scriitori, nu a intrat în viața politică activă, deși a fost des solicitat. Excesele acestei revoluții, mai ales atunci când trupele au tras în opozanți, l-au convins că democrația nu este posibilă decât atunci când ea va fi definită și învățată de către toți cetățenii. Michelet s-a dedicat cu mai multă forță operei sale literare. Astfel, în 1849 îi apare Histoire de la Révolution française („Istoria revoluției franceze”).

În 1853 scrie „Principautes Danubiennes”, „Madame Rosetti” și „1848”, dedicate eroismului revoluționar al patrioților români. În anul următor tipărește volumul de atașament la cauza revoluționară a unor popoare europene: „Legendes democratiques du Nord” („Legendele democratice ale Nordului”).

Între 1855 și 1869, pe lângă continuarea lucrului la monumentala „Histoire de France”, din care apar succesiv volumele VII – XVII, Jules Michelet scrie operele sale literare „L’Oiseau” (Pasărea), „ L’insecte” (Insecta), „L’Amour” (Dragostea), „La Femme” (Femeia), „La Me”r (Marea),„ La Sorcière” (Vrăjitoarea) și „Bible de l’Humanite” (Biblia umanității).

În 1870 Jules Michelet publică, semnificativ pentru acei ani, volumele „Nos fils” (Fiii noștri) și „La France devant l’Europe” (Franța în fața Europei). În acest fel, Jules Michelet protesta împotriva pierderii de către Franța a provinciilor sale Alsacia și Lorena.

„ Fiţi voi înşivă, nu imitaţi pe nimeni. Aveţi sub picioarele voastre izvoare de apă vie. Nu invidiaţi popoarele bătrâne, ci priviţi-l pe al vostru. Cu cât mai adânc veţi săpa, cu atât veţi vedea tâşnind mai mult viaţa.”

 

Muza virtuală

 

Surse bibliografice: Wikipedia

Sursa foto: Alchetron

SALVATORE QUASIMODO

salvatore_quasimodo

 

Salvatore Quasimodo (n. 20 august 1901 – d. 14 iunie 1968) a fost un poet și traducător italian.

Considerat unul dintre cei mai notabili poeți italieni ermetici, a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1959, stârnind multiple controverse, mai ales în Italia. La acordarea râvnitului premiu, motivația Juriului Nobel a fost „…pentru poezia sa lirică în care cu o clasică înflăcărare înfățișează experiența tragică a vieții timpului nostru”.

A publicat  cinci antologii de poezie, care au apărut între 1930 și 1938, inclusiv „Acque e ” („Ape și pământ” –  1930). Acestea i-au stabilit reputația de cel mai important poet ermetic italian. Opera sa complexă este inspirată din simboliștii francezi.

A avut și o atitudine de opoziție discretă față de regimul fascist al lui Mussolini. A participat la numeroase activități anti-fasciste în timpul celui de-al doilea război mondial, ceea ce a dus la încarcerarea lui. Maturitatea poetică a lui Quasimodo și preocuparea lui pentru dilema omului modern i-au adus premiul Nobel pentru literatură din 1959. Stilul lui este marcat de un grad mai mare de claritate și de sensibilitate.

Quasimodo a explicat istoria și destinul omului printr-o lamentație fundamentală pentru înfrângerea omului de către un univers ostil.

Fiecare stă singur pe inima pământului
atins de o rază de soare:
și deodată e seară.”

 

 

 

Muza virtuală

 

Surse bibliografice: Wikipedia

Sursa foto: Tes

DUMITRU RADU POPESCU

Dumitru_Radu_Popescu

 

Dumitru Radu Popescu (n. 19 august) este un scriitor, prozator, dramaturg, scenarist de film și academician român. Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în CC al PCR din 1968, deputat în Marea Adunare Națională din 1975.

Romanele sale au fost comparate cu cele din cadrul curentului numit realism magic latino-american, prezentând similitudini, până la un punct, cu romanele lui Italo Calvino. Este unul dintre dramaturgii contemporani români extrem de apreciați. Capodoperele sale dramaturgice sunt „Pasărea Shakespeare”, „Acești îngeri triști” și „Piticul din grădina de vară.”

D.R. Popescu, ca de altfel și alți colegi de generație (Fănus Neagu, Nicolae Velea), accepta formal o temă curentă, admisă, o invoca în mod explicit și discursiv, anume parcă spre a-i sublinia caracterul de convenție, dezvoltând-o apoi foarte liber, de regulă fantezist și liric.

Ca scenarist, rămâne în memoria publicului prin filme ca „Un surâs în plină vară”, „Prea mic pentru un război atât de mare”, „Păcală”, „Vânătoarea de vulpi” și „Rochia albă de dantelă”.

„A nu gândi, asta e temelia tiraniei: așa intră ea în casa și în sufletul tău, bazându-se pe acordul tău, pe luciditatea ta, zicând: asta e situația!”

Muza virtuală

 

Surse bibliografice: Wikipedia, autorii.com

Sursa foto: ArtLine.ro

ALAIN ROBBE-GRILLET

alain-robbe-grillet-1-sized

 

Alain Robbe-Grillet  (n. 18 august 1922 – d. 18 februarie 2008) a fost un scriitor și producător de filme francez. Numit „șef al noului roman francez” și „papă al Noului Roman francez”, a fost ales membru al Academiei Franceze, la 25 martie 2004,înlocuindu-l pe Maurice Rheims. Soția sa a fost romanciera Catherine Robbe-Grillet.

Alain Robbe-Grillet se consacră literaturii și devine unul dintre teoreticienii și reprezentanții Noului Roman, pe care îl teoretizează, în parte, în 1963 în „Pentru Noul Roman”, culegere de articole publicate în special în „L’Express”. Robbe-Grillet se ilustrează cu primul său roman „Les Gommes”, care apare în anul 1953. Între 1955 și 1985, este consilier literar la „Éditions de Minuit” din Paris.

Primele sale lucrări au fost apreciate de către mari critici ai literaturii franceze, între care Roland Barthes și Maurice Blanchot.

Lucrează, de asemenea pentru cinema, îndeosebi scenariul filmului  „L’Année dernière à Marienbad”, realizat de Alain Resnais, în 1961. Încetul cu încetul, romanele sale trec spre erotism și spre „autobiografia fantasmatică”.

Romanele lui Alain Robbe-Grillet au fost uneori mai apreciate în străinătate decât în Franța, îndeosebi în Statele Unite ale Americii, cel puțin în mediile universitare.

Filmele pe care le-a realizat oscilează între erotism și sado-masochism. Era cunoscut ca un adept al sado-masochismului, mai ales după căsătoria sa în 1957 cu actrița și scriitoarea Catherine Robbe-Grillet, născută Rstakian în 1930, și cunoscută ca autoare de romane erotice cu subiect sado-masochist, sub pseudonimul literar Jeanne de Berg sau Jean de Berg.  Cuplul nu a avut copii.

Din 1972 până în 1997, Alain Robbe-Grillet predă în Statele Unite ale Americii, la Universitatea din New-York (NYU) și la Washington University din Saint Louis (Missouri), și conduce Centrul de sociologie a literaturii la Universitatea din Bruxelles, între 1980 și 1988. Participă, de asemenea, la Înaltul comitet pentru apărarea și expansiunea limbii franceze între 1966 și 1968.

„ Între timp, lucrurile iau o altă intorsătură, se bifurcă şi toate conduc spre finaluri complet diferite. Sunt multe variante; dar şi mai multe sunt variantele variantelor.”

 

Muza virtuală

 

Surse bibliografice: Wikipedia

Sursa foto:  NNDB2

 

HERTA MÜLLER

muller_postcard

 

Herta Müller (n. 17 august 1953) este o scriitoare germană de limbă germană și română, originară din România, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2009.

Tatăl ei a fost un șvab bănățean și, ca mulți alți cetățeni români de naționalitate germană, a fost înrolat în Al Doilea Război Mondial în Waffen-SS, iar după război își câștiga existența fiind șofer de camion. După venirea la putere a comunismului în România, a fost expropriat de autoritățile statului comunist român.

Mama scriitoarei, ca majoritatea populației de naționalitate germană din România (cei între 17-45 de ani), după accederea comuniștilor la putere, a fost deportată  în 1945 în Uniunea Sovietică. Acolo a fost deținută timp de cinci ani într-un lagăr de muncă forțată.

În romanul ei „Leagănul respirației”, publicat la München în anul 2009, Herta Müller a prelucrat aspecte privind deportarea germanilor originari din România în Uniunea Sovietică.  Acest roman, care prin „Fundația Robert Bosch” a fost nominalizat pentru Premiul german al cărții, a ajuns la 16 septembrie în finala celor șase.

Herta Müller a făcut studii de germanistică și de limbă și literatură română la Universitatea din Timișoara, în perioada 1973–1976. În alocuțiunea rostită la Stockholm, pe 10 decembrie 2009, Herta Müller i-a omagiat pe prietenii ei din Aktionsgruppe: „Din fericire am întâlnit în oraș (la Timișoara) o mână de tineri poeți din Grupul de Acțiune Banat. Fără ei nu aș fi citit cărți și nu aș fi scris nicio carte. […] Cu ajutorul acestor prieteni am supraviețuit. Fără ei n-aș fi rezistat represiunilor. Mă gândesc astăzi la acești prieteni. Și la cei pe care Securitatea îi are pe conștiință și care se află astăzi în cimitire.”

Un grup de zece tineri poeți au debutat cu versuri în antologia de poeme tradusă în 1982 în limba română, „Vânt potrivit până la tare”, grup din care făcea parte Herta Müller alături de colegii săi Richard Wagner, Johann Lippet, William Totok etc. Ca urmare a refuzului ei de a colabora cu Securitatea, Müller a fost concediată și expediată pentru reeducare într-un „mediu muncitoresc sănătos”, la întreprinderea „Tehnometal”, unde a lucrat ca traducătoare. Ulterior și-a câștigat traiul lucrând în calitate de profesoară suplinitoare în diferite școli, între altele în Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara și la câteva grădinițe, precum și acordând ore particulare de germană. Biografia ei este prezentată în volumul „Regele se înclină și ucide”.

Volumul de debut, „Niederungen” – „Ținuturile joase”, a apărut în 1982, după o puternică confruntare cu cenzura care i-a „defrișat” simțitor manuscrisul, volumul fiind totodată premiat de Uniunea Tineretului Comunist la secțiunea „lucrări în limbile naționalităților conlocuitoare”. Peste doi ani cartea a fost publicată și în Republica Federală Germania, exact așa cum fusese scrisă de autoare. Reacția autorităților din România a fost dură: i s-a interzis să mai publice.

Ca membru al cenaclului „Adam Müller-Guttenbrunn”, Franz Thomas Schleich a raportat Securității că prima carte scrisă de Müller, „Niederungen” („Depresiuni”), conține „orientări anti-statale”. Concret, într-o notă datată 16 martie 1982, „Voicu” scria: „Critică, și iar critică, o critică atât de destructivă, încât te întrebi, ce rost au aceste texte?”  Această notă a fost folosită de Securitate ca dovadă justificativă pentru începerea dosarului de urmărire informativă (D.U.I.) al lui Müller.

Ca urmare a interdicției de a publica, Müller a emigrat în 1987 în Republica Federală Germania, împreună cu soțul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner. În anul 1999 Müller a fost propusă de guvernul german pentru Premiul Nobel pentru Literatură. În anul 2008 Müller a fost propusă pentru a doua oară, din partea Germaniei, pentru acest premiu. După ce a fost nominalizată pentru a treia oară, pe 8 octombrie 2009 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură 2009, pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”, fiind a douăsprezecea femeie care primește acest premiu.

Odată cu primirea prestigioasei distincții, Műller intră în rândul celor mai mari scriitori de limbă germană, alături de Thomas Mann, Herman Hesse, Heinrich Böll, Günter Grass sau Elfriede Jelinek, toți laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură.

Ca o premoniție, într-un interviu publicat în „Observator cultural” la 27 septembrie 2007, Stefan Sienerth declara: „… cred că dacă Herta Müller ia mâine Premiul Nobel, literatura română și dicționarele de literatură română o vor accepta subit.” Exact așa s-a întâmplat.

„Am fost mereu uimită de varietatea lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine. Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile celeilalte limbi.”

 

Muza virtuală

 

Surse bibliografice: Wikipedia

Sursa foto: Nobelprize.org

CHARLES BUKOVSKI

1284733393_top-10-quotes-about-women-by-men_5

 

Henry Charles Bukowski (născut Heinrich Karl Bukowski) a trăit între 16 august 1920 și 9 martie 1994, a fost poet, nuvelist și romancier american, de origine germană. Bukowski este adesea cunoscut sub pseudonime ca: Hank, Buk, Henry Chinasky, acesta din urmă fiind un alter-ego în numeroase romane autobiografice.

Scrierile lui Bukowski au fost influențate de mediul social, cultural și financiar din orașul Los Angeles . Opera sa vorbește despre viața obișnuită a americanilor bogați, despre scris, alcool, relații și corvoada muncii. Bukowski a scris mii de poezii, sute de povestiri și șase romane, în total publicând peste 60 de cărți.

Bukowski a publicat mai mult în reviste literare mici, de la începutul anilor ’40 până la începutul anilor ’90. Aceste poezii și povestiri au fost republicate mai târziu de Black Sparrow Press (acum HarperCollins/ECCO) în volume ale operei sale.

În romanele sale,  dincolo de obsesia pentru sex, bautura si pariuri la curse si de predilectia pentru scenele de umor negru care rasar, alaturi de erotismul dezlantuit, la fiecare pagina, se ghiceste disperarea naratorului care-si striga singuratatea, nevoia de tandrete si compasiune.

„Deci vrei să fii scriitor” („So you want to be a writer”) este considerat unul dintre cele mai bune poeme ale lumii ce tratează libertatea de exprimare a unui artist. În anii ’80, Bukowski a colaborat cu ilustratorul Robert Crumb la o serie de cărți de benzi desenate.

„Ce putem face?

 

când se poartă foarte bine, există blândeţe în Umanitate.

o anume înţelegere şi, uneori, fapte

curajoase.

dar per total este o masă, o bulboană cu

prea puţin conţinut.

e asemeni unui animal uriaş în somn profund şi

pe care nu-l poate trezi nimic.

când este activată se remarcă îndeosebi prin brutalitate,

egoism, judecăţi injuste, crimă.”

 

Muza virtuală

 

Surse bibliografice: Wikipedia

Sursa foto: AskMen