AMANTĂ PENTRU O ZI

amanta300

 

De multe ori s-a întâmplat

Singurătatea să m-ajungă

Și când văd zâmbete pe străzi

Să simt că ziua e prea lungă

 

Dar noaptea este doar a mea

Aşa cum nimeni nu o ştie

Printre plăceri adânci pe care

Nu le cunoaşte o soţie

 

Orice femeie ar trebui să fie amantă pentru o zi. Să se abadoneze măcar odată în viață acestei nebunii, de a arunca la gunoi orice tabu, orice normă socială care ne frânge aripile și ne prinde în chingile unor reguli pe care le acceptăm mai mult de nevoie decât de voie. Orice femeie ar trebui să știe cum este să îți tresară inima când aștepți un mesaj, sau când îl primești, să simtă emoția gândului că este prezentă în mintea cuiva mereu, că cineva îi trimite o fotografie, un vers, o speranță.

Orice femeie ar trebui să aibă, măcar odată în viață, colțul ei intim în care să nu intre decât cine vrea ea, și în care să poate fi cine și-a dorit ea să fie.

Desigur, moralitatea. Dar ea nu are nicio legătură cu asta. Pentru că atunci când ești amantă nu faptul că înșeli este important (poate nici nu o faci, de fapt) ci faptul că îți demonstrezi ție că ești suficient de femeie încât să mai poți trăi emoție, încântare, nerăbdare, teamă, excitare, totul la un loc.

O amantă reîncepe să citească poezie, așa cum o făcea în adolescență. O amantă vede altfel cerul, simte altfel soarele, inspiră altfel viața.

Orice femeie ar trebui să simtă măcar odată în viață fiorul aventurii, pasiunea care încalcă orice regulă, și, prin asta devine cu atât mai intensă.

Puține sunt însă cele care o fac. Cele mai multe, mințindu-se că sunt oneste, dar, în realitate fiindu-le teamă. Teamă să scape pentru câteva clipe de povara pe care a pus-o societatea pe umerii lor, când au aruncat stigmatul social asupra noțiunii de amantă.

Și, dacă este să privim în jur și să fim onești, amantele sunt judecate în primul rând de femei. Bărbații, chiar și cei fideli, le privesc cu îngăduință, pentru că le înțeleg dorința de a se bucura de viață. Și ei o au, de cele mai multe ori.

Feminismul a vorbit mult despre emanciparea femeii. Ea ar trebui să înceapă cu emanciparea amantelor. Când ele nu vor mai fi judecate, atunci femeile își vor câștiga un drept major – de a fi cum vor ele să fie.

Da, femeile ar trebui măcar odată în viață să încerce să vadă cum este să fii amantă. Măcar să poată regreta ceva ce au făcut și nu ce ar fi putut să facă. Existența și nu potențialitatea ei.

 

ALEXANDRU LUCA

 

 

 

 

Sursa foto: Garbo

FEMINISM, STRUCTURALISM, POSTFEMINISM

shutterstock_146778425

 

“Postfeminism is not against feminism, it’s about feminism today” spune una dintre frazele care definesc ideologia feministă contemporană. Prezentă în spațiul intelectual la mai bine de două decenii de la post-modernism, postfeminismul preia de la acesta structura poliedrică și proteică prin care este capabilă să aglutineze concepte aparent diferite. De altfel, societatea contemporană valorizează în mod evident abordările fragmentare și lipsite de unitate. Argumentul principal este acela că realitatea nu se suprapune unei ideologii coerente, prin urmare a adopta una înseamnă a falsifica realitatea. Recunoaștem în această abordare viziunea pe care structuralismul a impus-o asupra întregii societăți. Probabil Claude Levi Strauss nu și-a imaginat că lucrarea sa Structures élémentaires de la parenté va avea un astfel de impact asupra întregii gândiri. Practic, el este principalul ”responsabil” de pulverizarea întregii gândiri contemporane. Nu neapărat și de impasul ideologic în care a ajuns, pentru că aici au concurat mai mulți factori, atât economici cât și ideologici.

Revenind la postfeminism, acesta vrea să propună o nouă formă de independență, care nu mai presupune o solidaritate de grup a femeilor, ci este mai curând centrată pe alegerea individuală. Valorile pe care postfeminismul le propune sunt hedonismul cu accent pe plăcerea sexuală, cultura de consum, moda, umorul, și valorizarea corpului femeii. Este, poate, elementul care diferențiată în mod esențial postfeminismul de feminism, situându-l din acest punct de vedere pe poziții antagonice. Obiectualizarea corpului feminin, respinsă cu vehemență de feminismul ”clasic”, este acceptat de actuala ideologie și valorizat într-o manieră specifică. Dacă este să analizăm cu obiectivitate, trebuie să recunoaștem că tipologia pe care postfeminismul o propune este surprinzător de apropiată de valorile pe care civilizația tradițională, dominant masculină, le promova.

Un exemplu elocvent în reprezintă industria de publicitate, care exploatează mai mult ca oricând stereotipurile de gen, deși majoritatea agențiilor au în posturi cheie femei. Dacă aș fi cinic, aș spune că pentru ele este mai profitabil să exploateze stereotipurile de gen, care obiectualizează și sexualizează femeia, decât să lupte împotriva lor. Prefer să fiu onest și să recunosc că tipul acesta de abordare, întâlnit nu doar în industria de publicitate, ci în majoritatea corporațiilor se înscrie perfect în valorile promovare de postfeminism.

Două lucruri aș dori să mai remarc. Primul este absența totală a oricăror dezbateri teoretice despre feminism în spațiul public de la noi, semn că abstractizarea și conceptualizarea nu sunt interesante pentru femei. Al doilea este clivajul din societatea noastră din acest punct de vedere. Dacă în mediul urban suntem într-o zonă posfeministă, în mediul rural ne situăm în epoca pre-feministă.

Probabil toate acestea par teoretizări aride. Dar una dintre marile diferențe dintre noi și societatea occidentală este că aceasta din urmă s-a construit (și) ca urmare a marilor dezbateri intelectuale, care la noi au lipsit de cele mai multe ori.

ALEXANDRU LUCA

 

 

Sursa foto: Thought Catalog

VACANȚA E CA FEMEIA

cancan-andra

 

Vacanţa e de genul feminin. Prin urmare se va comporta ca o femeie. Te va ademeni tot anul cu promisiuni că vei petrece clipe de neuitat cu ea, că vei uita de grijile de zi cu zi, de jobul care îţi scoate sufletul din tine lăsându-te gol şi pustiit, de vecinii care au ca pasiune să îţi transforme viaţa în calvar, în general de toţi cei care insistă să te transforme într-un mizantrop convins. Îţi va flutura pe la nas lucuri cât mai exotice, experienţe la care visezi când te prăbuşeşti seara în pat, stors de vlagă până la ultima picătură de ziua care a trecut cu mare greutate. Îţi va spune că doar ea este cea care te poate fericit, fie numai şi pentru scurt timp, şi că, după ce o încerci, o vei visa mereu şi vei dori să te întorci la ea de fiecare dată. Iar, când, după amânări şi aşteptări îndelungate, ajungi la ea ai parte de nervi, stres şi multă ipocrizie.

Ca şi femeile, vacanţele nu au nici un sens fără facebook. O poză cu apusul/răsăritul de soare la Veneţia face să moară de invidie pe cel care stă la rând să ia apă de la Olăneşti în timp ce surfează pe FB în căutarea prietenilor. Ca şi femeile, vacanţele îţi promit linişte şi îţi aduc agitaţie, îţi promit lucruri intense şi îţi aduc plăceri pe fugă din care nu apuci niciodată să guşti aşa cum ţi-ai dori. Apoi, mai sunt banii. Niciodată vacanţa nu costă cât anticipai tu. „Dragă îţi plac pantofii ăştia? Sunt superbi, dar sunt mai scumpi cu 300 de lei decât ăia de ţi i-am arătat. Numai că nu-mi venea culoarea „. Aşa şi vacanţa. Preţul pentru cazare este x lei, dar pe hârtie. În realitate va fi de câteva ori mai scumpă, pentru că îţi trebuie câteva extra-opţiuni – baie proprie, loc de parcare pentru maşină, în general lucruri pe care nu te gândeai că trebuie să plăteşti suplimentar. Dar aşa este logica feminină.

Una peste alta, vacanţa e frumoasă. Chiar dacă se fardează în exces, pentru a ascunde imperfecţiunile pe care tu le ştii, dar speri să te înşeli. Şi când dispare, te lasă cu acelaşi gust amar, şi cu speranţa că data viitoare va fi mai bine. Chiar dacă timpul nu trece în favoarea ta.

ALEXANDRU LUCA

 

 

Sursa foto: Cancan

FEMEILE, SEXUL ȘI IPOCRIZIA

y1pWne0E9vFCuyXTy6PscH2AVjnEbfpIQO-hbTgJbbAby5s_qmPr9ut09-YBdYJMbV6C-q1AZ7gNqL9Yyu0iduWyQ

Probabil sunt în asentimentul majorității cititoarelor și cititorilor, când spun că pentru femei sexul trebuie să fie neapărat cu ceva îndrăgosteală. Sau măcar cu un pic de sentiment acolo, încât atunci când ea intră în pat cu el să aibă conștința împăcată chiar dacă înșeală. Știu că pare puțin ciudat, dar femeile așa funcționează. Că așa sunt ele construite. Dacă simt pentru ceva pentru cel cu care fac sex, atunci vina este cumva redusă.Deși, dac este să gândim logic ar trebui să fie amplificată. Numai că aici intervine modul în care este construit bărbatul care crede că este mai ok dacă femeia oftează după altul dar nu a ajuns în patul lui, decât invers.

Pentru cele mai multe femei este de neconceput să agațe un necunoscut într-un bar și să se ducă la un hotel cu el doar pentru o partidă de sex zdravănă care să o elibereze de tensiunile, frustrările și nemulțumirile din viața de zi cu zi. Undeva în sinea lor există o astfel de fantasmă, altfel nu s-ar explica de ce de 8 martie multe dintre ele, altminteri femei pudibonde, dau năvală la spectacole de streaptease masculin cu voioșia adolescentului care a scăpat de sub supravegherea mult prea atentă a părinților.

Când vine vorba despre sex, femeile sunt ipocrite. Pe de o parte, și-ar dori experiențe care să le dezvăluie această latură atât de frumoasă a vieții. Pe de altă parte, au fost educate (în special de mămici) în ideea că sexul este ceva murdar, rușinos despre care nu trebuie vorbit prea mult. Și din tensiunea asta rezultă comportamente ciudate, responsabile de exemplu de succesul unui film stupid ca 50 shadows. Desigur, România nu a trecut prin Revoluția sexuală la fel ca Occidentul. În anii 60 când în Vest se făcea love not war, la noi se ducea war for peace (”lupta pentru pace” era unul dintre cele mai stupide sloganuri de pe vremea aceea). Dar a trecut o generație de la Revoluție și prin urmare femeile ar fi trebuit să fie ceva mai relaxate când vine vorba despre sex. Să accepte un pic de condiment în viața de cuplu, să nu mai încheie viața sexuală după apariția copiilor, să nu mai vadă în căsnicie scopul suprem al vieții și să accepte că poate exista sex fără obligații.

De cele mai multe ori, o femeie care a avut mai mulți parteneri este mult mai aspru judecată decât un bărbat care a avut mai multe partenere. Dar primele care le judecă pe aceste femei, sunt chiar femeile. Pentru că aici ipocrizia lor merge mână în mână cu invidia.

Femeile sunt ipocrite. Iar când vine vorba despre sex, mai mult decât oricând.

 

ALEXANDRU LUCA

 

 

Sursa foto: Oana Alexandru – blogger

PRIETENIE PE MUCHIE DE CUȚIT

descărcare

 

Există o vorbă care circulă printre bărbați conform căreia între o femeie și un bărbat nu poate fi doar prietenie decât dacă femeia e urâtă, sau dacă el este homosexual. Este genul de afirmație a cărei valoare de adevăr este greu de stabilit deoarece încalcă, într-un fel, principiul non-contradicției. După cum se știe acest principiu stipulează că o afirmație nu poate fi adevărată și falsă în același timp. Cu alte cuvinte, fie poate exista o relație care să excludă atracția sexuală dintre cei doi, fie nu poate exista. Condiționalitatea introdusă face ca afirmația să fie prea puternică pentru a fi falsă și prea slabă pentru a fi adevărată. Dar, când ne aflăm într-o zonă atât de sensibilă cum este cea a relațiilor parcă principiile lui Aristotel nu se mai aplică atât de strict. Sau, parafrazându-l pe Pascal, relațiile dintre bărbați și femei au o logică pe care logica nu o cunoaște.

Dar să revenim la prietenia dintre bărbați și femei. Evident pentru bărbați reputația de vânător este prea importantă pentru a împiedica în amănunte ca logica sau realitatea. Pentru că, dacă este să renunțe la această medalie care crede el că îl validează ca mascul, atunci bărbatul trebuie să recunoască faptul că în general relațiile cu o femeie sunt cum vrea ea să fie. Nu durează mai mult de cinci minute ca o femeie să decidă dacă este interesată sau nu de un bărbat și să stabilească dacă îl bagă sau nu în Friendly Zone. Și, odată ajuns acolo, poate să teoretizeze el cât vrea despre cum este el vânător și cum femeile.. etc… etc

Când întrebi o femeie, despre același subiect , lucrurile se schimbă. Ea va putea sta lângă un bărbat fără să simtă niciun fior. Sau chiar dacă va simți, va nega. Pentru ea, lucrurile stau pe dos. Pentru a fi mai mult decât prietenie trebuie să fie îndeplinite niște condiții. Destul de multe. Le las cititoarelor mele plăcerea de a le enumera, pentru că sunt sigur, fiecare are propria listă.

Și da, îi lasă bărbatului senzația că el decide dacă relația este de prietenie sau nu. Pentru că, nu-i așa, bărbatul este vânătorul!

ALEXANDRU LUCA

 

Sursa foto: yureev – LiveJournal

PROPRIETATEA ȘI POSESIUNEA

2601579

 

Încep acest articol cu trimitere la unul dintre cele mai interesante romane ale lui Petru Dumitriu (da, suntem pe un blog de literatură, hai să nu uităm asta!). Pentru majoritatea cititorilor, numele lui Petru Dumitriu este legat de monumentala sa ”Cronică de familie”. El rămâne însă în literatura română (și cea din țară și cea din exil) și prin alte mici bijuterii, cum este și romanul al cărui titlu l-am preluat. ”Proprietatea și posesiunea” este singurul roman din literatura română care ridică problema spinoasă a relației incestuoase mamă-fiu. O relație care nu se consumă, dar care este prezentă în atmosfera generală a cărții și care are ca motor tocmai acest joc al posesivității nemăsurate.

Depășind trama cărții, proprietatea și posesiunea sunt elementele care pot distruge cel mai rapid și mai sigur o relație.

Expresiile ”Soțul MEU”, ”Soția MEA”, cu accentul de rigorare, sunt primul semn al maladiei care te fac să te simți stăpân pe celălalt. Forma flagrantă a bolii se manifestă în public. Fiecare dintre noi am asistat la scene ce au loc între cupluri pe care le cunoaștem care devin penibile când unul dintre parteneri îi interzice celuilat ceva. Sau când decide pentru el/ea fără să îi permită să deschidă gura. ”NOI nu facem asta.” sau ”NOI nu mergem acolo”.

Acest NOI rostit cu gura plină, este de fapt un EU nedisimulat, în disprețul absolut al celuilalt. Când cel care rostește acest NOI este bărbatul scena este jalnică, iar femeia redusă la stadiul de obiect posedat de el creionează o imagine patetică, dar care vorbește despre decăderea lui, în primul rând. Pentru că este jalnic să vezi un om care are atât de puțină încredere în el încât simte nevoia să îi reducă pe cei din jur la astfel de stare. Iar când femeia este deținătoarea cuvântului NOI, imaginea este una hilară și vorbește tot despre decăderea lui.

Dacă un bărbat care nu lasă o femeie să fie ea însăși este demn de dispreț, unul care nu își permite să fie el însuși e demn de milă. Și într-un caz și în altul el este cel care ar fi trebuit să stabilească statutul normal al relației. Orice am spune, o relație nu presupune o egalitate perfectă. Sunt roluri care, vrem ori nu vrem, trebuie respectate. Iar bărbatul are rolul de a defini relația. Femeia este cea care se lasă cucerită, știind să îi lase bărbatului impresia că el a fost ”vântorul”. Dar, după încheierea acestui ”joc nupțial”, inițiativa trebuie să fie preluată de el. Să stabilească dreapta măsură, cu teritorii bine individualizate, care lasă loc personalității fiecăruia și îngăduie ca ei să fie un cuplu, dar doi oameni. Cu păreri diferite, uneori cu contradicții, dar mereu împreună.

Proprietatea și posesiunea nu au ce căuta într-o relație.

ALEXANDRU LUCA

Sursa foto: VIEW Fotocommunity – Stern

FIDELITATE

descărcare

Fidelitatea este subiectul care naște cele mai multe discuții într-un și în jurul unui cuplu. Cu toate astea, sunt lucruri care pot strica o relație în mod mult mai decisiv decât o aventură de o noapte a unuia sau altuia dintre parteneri. Ce spuneți despre lipsa totală de încredere în partener? Sau despre refuzul a de îi acorda un minim drept la intimitate? Sau la încercarea repetată de a îi obstrucționa accesul la orice activitate care îl ajută în dezvoltarea personală?

Dacă întrebați un bărbat, și acesta va fi cât se poate de sincer, va recunoaște că preferă o parteneră care poate are o aventură (discret, pentru că așa sunt aventurile femeilor, discrete, nu ca ale bărbaților care par că ard de nerăbdarea de a și le etala, pornind de la premisa că degeaba ai cucerit cea mai fermecătoare femeie din lume, dacă lumea nu o știe), dar știe să îl facă să se simtă bine când ajunge acasă, în locul unei partenere care îi este fidelă, dar pentru care celălalt nu contează și nu există ca individualitate.

Desigur, cele două nu se exclud și mulți îmi vor spune că ideal este să existe și una și alta. Și fidelitate, și respect pentru individualitatea celuilalt. Numai că eu spun faptul că primul subiect, fidelitatea, este omniprezent în discuțiile de spre cuplu. Cel de-al doilea nu. Acesta pare secundar și cumva mai puțin important. O aventură de o noapte, poate fi rezultatul unei rătăciri, a unei curiozități, a unei frustrări pur sexuale. În fine, cauzele pot fi foarte multe, și nu toate au legătură cu o lipsă de afecțiune sau de respect față de partener. Dar subminarea lui sistematică, refuzul de a îi acorda independeța în gândire sau acțiune, desconsiderea opiniilor lui mai ales când sunt contrare cu ale tale, refuzul de a înțelege că femeile și bărbații sunt diferiți și au nevoi diferite, pentru că înțeleg lumea diferit, toate astea au legătură cu desconsiderarea partenerului.

Și, cu toate astea, fidelitatea e mai importantă. De ce? Pentru că reflectă un egosim. Pentru că vorbește despre TINE când vorbești despre celălalt. Este, de fapt, tot o incapacitate de a îl înțelege pe cel de lângă tine. Sau mai bine spus, refuzul de a te gândi la el.

O nefericire în doi pare pentru multă lume mult mai dezirabilă decât o fericire în care unul dintre cei doi a făcut loc celui de-al treilea pentru o clipă trecătoare.

ALEXANDRU LUCA

 

Sursa foto: Animal Zoo