IPOCRIZA FEMININĂ ȘI SCANDALUL HARVEY WEINSTEIN

4221396001_5606237459001_5606225861001-vsDespre felul lacrimilor

 

Mare scandal la Hollywood. A fost dezvăluit secretul lui Polichinelle – pentru a ajunge pe marele ecran, multe actrițe făceau întâi o escală în patrul unui celebru producător. Iar de multe ori, această escală nu era de bunăvoie. După ce ancheta de presă a spus public, ceea ce toată lumea știa, dar se făcea că nu vede, au urmat câteva zile de tăcere asurzitoare. Meryl Streep sau Jane Fonda pentru a da doar două nume de femei puternice din cetatea filmului, s-au făcut că nu sunt la curent cu acest scandal, apoi au admis cu jumătate de gură că știau câte ceva, dar nu au crezut că e așa de grav. Cu ate cuvinte, le-a trecut lor e la ureche de un viol ceva, sau de o hărțuire sexuală, dar nu o să îți pui ditamai producătorul în cap doar pentru atât lucru, nu? E drept că în tinerețe Jane Fonda a luptat împotriva războiului din Vietnam, dar Guvernul SUA nu are atâta putere ca un producător de film.  Mai de voie, mai de nevoie vedetele de film au început să se declare oripilate de cele întâmplate sub nasul lor și profitând de tăcerea lor. Nu le acuz pe victime. Înțeleg de ce nu au putut depune plângeri, într-un sistem în care femeia este considerată din start vinovată în cazul unui delict sexual. De ce unele dintre ele au mai colaborat cu Weinstein și după ce au fost victimele lui, aici sunt semne de întrebare. Într-adevăr, dacă nu ar fi făcut-o, ar fi fost eliminate. O dovedește soarta lui Courtney Love care a fost eliminată în 2005 din cea mai mare agenție de impresariat pentru că avertizat tinerele actrițe să nu se ducă la petrecerile private ale lui Harvey Weinstein. Niciuna dintre marile actrițe de la Hollywood nu  i-au luat apărarea. Mai bine, scăpaseră de o concurență. E drept că toate aceste mari actrițe se luptă cu nedreptatea din Africa, sau din alt colț îndepărtat al lumii. Doar nedreptatea de lângă ele se fac că nu o văd, atunci când le afectează interesele. Ipocrizie, numele tău e femeie. Câte dintre tinerele actrițe care nu au acceptat avansurile lui Harvey Weinstein s-au pierdut? Și câte dintre ele nu ar fi putut face mari roluri. Poate printre ele s-ar fi aflat o altă Meryl Streep sau o altă Jane Fonda. Nu vom ști. Să nu ne facem iluzii. NU se va schimba nimic după executarea lui Harvey Weinstein. Pentru că a rămas în picioare adevăratul vinovat – ipocrizia.

P.S. Lumea se va întreba de ce mă refer doar la ipocrizia femină, pentru că și cea masculină este la fel de mare în acest caz. O fi, dar bărbații nu au pozat în luptători ai drepturilor femeilor, pentru ca apoi să închidă ochii când această luptă le afecteză cariera lor.

ALEXANDRU LUCA

 

Surse foto: Daily Record, treptele rugăciunii – blogger

Anunțuri

TREZIREA LA REALITATE

h5p5lwa6ny1

 

Odată ieșite din copilărie și intrate în adolescență, unele femei devin buricul pământului. În jurul sânilor și picioarelor lor se învârte planeta, iar bărbații sunt tratați ca niște ființe al căror unic scop este să le adore pe ele.  Cine nu știe jocul, este eliminat imediat, mai ceva ca echipele românești din cupele europene.

Și așa, în euforia de a fi în centrul atenției, trec vreo 20 de ani (uneori chiar mai puțin) și urmează trezirea la realitate. Trezire care arată de cele mai multe ori, rău. Femeia care era în centrul atenției și înconjurată de masculi care mai de care mai interesanți se trezește  fie singură, fie alături de un individ posac, mitocan sau care o ignoră. Și atunci se întreabă, în mod firesc, unde sunt toți cei care o curtau pe vremuri, și cum dintre toți a ales tocmai un astfel de exemplar? Dacă a rămas singură e mai bine. Măcar se poate minți că nu există pe fața pământului masculi care să o merite, pentru că, nu-i așa, toți sunt la fel!

Și dacă se uită mai bine în jur, vede femei, care altădata nu le ajungeau nici la degetul mic, și care sunt alături de barbati cu care și-ar dori și ea să își petreacă partea asta de viață, despre care toți spun că e cea mai frumoasă, când ți-a venit mintea la cap, deși multe alte lucruri încep să te trădeze. Și vine întrebarea firească, și fără răspuns:  ”Cum de a luat-o tipul ăsta mișto pe aia?”

Răspunsul trebuie căutat în ăia 20 de ani, când ea era buricul pământului, și când a trecut pe lângă mulți tipi care atunci păreau insipizi, iar acum au devenit mișto.

 

ALEXANDRU LUCA

Sursa foto: Galeria de iluzii optice, trucuri şi iluzionism

UNICĂ ȘI IREPETABILĂ

Femeie-facand-selfie-cu-telefonul-mobil

 

Femeile seamănă între ele într-o singură privință – toate se cred unice. Spune-i unei femei că este la fel ca toate celelalte și se va înfuria. Arată-i că toate fac la fel și nu va înțelege. Vrei să fii sigur că o femeie va avea o seară de gală deplorabilă? Asigură-te că se va îmbrăca într-o rochie asemănătoare cu altă femeie.

De unde nevoia asta, aproape disperată de unicitate? Din nesiguranță. Femeia de la noi este o ființă nesigură, care are permanentă nevoie de confirmare. Știu că despre bărbați se spune asta, mai ales că ei cresc într-un mediu competitiv (inoculat în special de mame, dar despre acest subiect cu altă ocazie), că pentru ei sexul, de exemplu, este o competiție, etc. Dar, poate tocmai pentru că sunt obișnuiți să ducă lupta acolo unde merită, nu o translatează în zone banale. Pentru un bărbat este normal să dorească să își demonstreze superioritatea și unicitatea la birou, în zona profesională și să nu dea doi bani pe ea în zona vestimentară. În timp ce la femei este exact invers – în zona profesională dovedește înclinare spre cooperare și compromis, în timp în cea socială se tranformă într-o fiară când este asemănată cu alte în zona socială.

De ce această nesiguranță? Poate un efect al lipsei de stimă socială care i-a fost inoculată de-a lungul secolelor în care nu au avut deloc drepturi. Poare, așa este societatea construită și așa li se spune de mici. Să nu semene cu nimeni. Deși asta se contrazice cu tendința lor de a fi în permanență la modă și de a urma imediat orice tendință. Dar cine a spus că femeile trebuie să fie coerente în acțiunile lor? Ar fi total plictisitoare, nu?

 

ALEXANDRU LUCA

 

Sursa foto: unica.ro

 

 

 

 

 

 

 

ÎNTRE POLITICĂ ȘI GRAMATICĂ

Caligrafie

 

Țara fierbe și e greu de gândit acum în termenii masculin vs feminin, așa cum o fac de obicei. Și totuși, în timp ce participăm (sau nu) la tot acest tumult câteva cuvinte mi se învârt prin cap.

Politică

Democrație

Dictatură

Au ceva în comun toate aceste cuvinte, în afară de faptul că sunt dintr-o arie semantică foarte la modă acum? Desigur. Toate sunt substantive de genul feminin.

Nu sunt lingvist, nu am habar cum evoluează o limbă. De altfel cred că nimeni nu știe asta, pentru că este un proces atât de lent, subtil și inefabil, încât nu poate fi prins în chingile unor definiții sau analize.

Dar nici nu cred că este întâmplător faptul că în limba română, cele mai importante substantive care definesc această realitate, a gestionării cetății, aparține genului feminin.

Desigur, nu am să aduc în discuție celebra butadă cu politca și cea mai veche meserie din lume. Este prea la îndemână. Dar am să mă gândesc că pentru români ce ține ce treburile cetății e ceva imprevizibil, capricios și nestatornic. Fiecare dintre noi am gândit sau gândim asta. Unii o spunem cu voce tare, alții doar o gândim. Și așa devine mai clar de ce în mentalul colectiv aceste substantive sunt de genul feminin.

Și încă ceva legat de politică, gen și gramatică. Că tot e la modă termenul protest. Sper că ați observat că este de genul neutru.

ALEXANDRU LUCA

 

PSIHANALIZĂ ȘI PORNOGRAFIE

646x404

 

Psihanaliza seamănă izbitor de mult cu pornografia. În ambele cazuri este vorba despre o afacere masculină contruită pe sexul femeii. Și mai este o asemănare. Ambele presupun o obiectualizare absolută a femeii, care este transformată în purtătoare de vagin. Numai că nu se știe prin ce mecanisme mentale ciudate, dacă pornografia a fost respinsă ferm de femei, în schimb psihanaliza a fost îmbrățișată, în special de femeile așa zis intelectuale, care văd în idei calea de a ajunge la un statut refuzat de-a lungul secolelor de opresiune la care au fost supuse. Există și câteva diferențe notabile. Una dintre ele este că, dacă pornografia aduce bani dar prestigiu social mai puțin, în schimb psihanaliza aduce mult prestigiu social, dar mai puțini bani. E o diferență mai curând de formă decât de fond.

Pe parcursul ultimului secol psihanaliza s-a tot dezvoltat fără a da un nume mare feminin, ceea ce nu a împiedicat feminismul să accepte psihanaliza ca mecanism de luptă fie pentru egalitatea cu bărbații, fie împotriva acestei egalități (da, există multiple ramuri ale feminismului multe contracdictorii, doar vorbim despre femei, nu?). Cu alte cuvinte multe s-au schimbat de-a lungul acestui secol, dar figura patern-dominatoare a lui Freud le fascinează încă pe femei. Modul lui mecanicist și simplificator de a înțelege firea umană pare a fi rezonat foarte bine cu modul feminin de gândire.

”În anumite cazuri, comunitatea simbolurilor se întinde dincolo de comunitatea limbilor. Întrucât cel care visează ignoră el însuşi sensul simbolurilor pe care le foloseşte, problema originii acestor simboluri şi a raporturilor pe care le pot avea cu obiectul lor rămâne în întregime obscură.” scria Freud în ”Intrepretarea viselor” arătând că habar nu are despre cum funcționează limbajul și reprezentarea sa. Cam tot în perioada în care Freud punea bazele acestei pseudo-științe care avea să atragă în mrejele sale atât de multă lume (inclusiv feminină) ceva mai la nord, Saussure stabilea ceva mult mai important – relația dintre limbaj și realitate. Pentru că nu vorbea explicit despre sex, cum o făcea psihanaliza, nu a avut atât de mare succes la publicul intelectual, deși a modificat radical paradigmele de gândire contemporane.

Poate și pentru că nu a avut așa de mare succes în rândul femeilor. Pentru că unul dintre paradoxurile societății contemporane este acela că, deși viața intelectuală a fost dominată de bărbați (ca urmare a constrângerilor sociale pe care femeile le-au suferit), ideile care s-au impus în spațiul public au fost doar cele care au avut aprobarea largă a publicului feminin.

Cum ar fi arătat o societate în care pornografia ar fi avut susținerea feminină pe care a avut-o psihanaliza?

 

ALEXANDRU LUCA

 

 

Sursa foto: Adevarul

AMANTĂ PENTRU O ZI

amanta300

 

De multe ori s-a întâmplat

Singurătatea să m-ajungă

Și când văd zâmbete pe străzi

Să simt că ziua e prea lungă

 

Dar noaptea este doar a mea

Aşa cum nimeni nu o ştie

Printre plăceri adânci pe care

Nu le cunoaşte o soţie

 

Orice femeie ar trebui să fie amantă pentru o zi. Să se abadoneze măcar odată în viață acestei nebunii, de a arunca la gunoi orice tabu, orice normă socială care ne frânge aripile și ne prinde în chingile unor reguli pe care le acceptăm mai mult de nevoie decât de voie. Orice femeie ar trebui să știe cum este să îți tresară inima când aștepți un mesaj, sau când îl primești, să simtă emoția gândului că este prezentă în mintea cuiva mereu, că cineva îi trimite o fotografie, un vers, o speranță.

Orice femeie ar trebui să aibă, măcar odată în viață, colțul ei intim în care să nu intre decât cine vrea ea, și în care să poate fi cine și-a dorit ea să fie.

Desigur, moralitatea. Dar ea nu are nicio legătură cu asta. Pentru că atunci când ești amantă nu faptul că înșeli este important (poate nici nu o faci, de fapt) ci faptul că îți demonstrezi ție că ești suficient de femeie încât să mai poți trăi emoție, încântare, nerăbdare, teamă, excitare, totul la un loc.

O amantă reîncepe să citească poezie, așa cum o făcea în adolescență. O amantă vede altfel cerul, simte altfel soarele, inspiră altfel viața.

Orice femeie ar trebui să simtă măcar odată în viață fiorul aventurii, pasiunea care încalcă orice regulă, și, prin asta devine cu atât mai intensă.

Puține sunt însă cele care o fac. Cele mai multe, mințindu-se că sunt oneste, dar, în realitate fiindu-le teamă. Teamă să scape pentru câteva clipe de povara pe care a pus-o societatea pe umerii lor, când au aruncat stigmatul social asupra noțiunii de amantă.

Și, dacă este să privim în jur și să fim onești, amantele sunt judecate în primul rând de femei. Bărbații, chiar și cei fideli, le privesc cu îngăduință, pentru că le înțeleg dorința de a se bucura de viață. Și ei o au, de cele mai multe ori.

Feminismul a vorbit mult despre emanciparea femeii. Ea ar trebui să înceapă cu emanciparea amantelor. Când ele nu vor mai fi judecate, atunci femeile își vor câștiga un drept major – de a fi cum vor ele să fie.

Da, femeile ar trebui măcar odată în viață să încerce să vadă cum este să fii amantă. Măcar să poată regreta ceva ce au făcut și nu ce ar fi putut să facă. Existența și nu potențialitatea ei.

 

ALEXANDRU LUCA

 

 

 

 

Sursa foto: Garbo

FEMINISM, STRUCTURALISM, POSTFEMINISM

shutterstock_146778425

 

“Postfeminism is not against feminism, it’s about feminism today” spune una dintre frazele care definesc ideologia feministă contemporană. Prezentă în spațiul intelectual la mai bine de două decenii de la post-modernism, postfeminismul preia de la acesta structura poliedrică și proteică prin care este capabilă să aglutineze concepte aparent diferite. De altfel, societatea contemporană valorizează în mod evident abordările fragmentare și lipsite de unitate. Argumentul principal este acela că realitatea nu se suprapune unei ideologii coerente, prin urmare a adopta una înseamnă a falsifica realitatea. Recunoaștem în această abordare viziunea pe care structuralismul a impus-o asupra întregii societăți. Probabil Claude Levi Strauss nu și-a imaginat că lucrarea sa Structures élémentaires de la parenté va avea un astfel de impact asupra întregii gândiri. Practic, el este principalul ”responsabil” de pulverizarea întregii gândiri contemporane. Nu neapărat și de impasul ideologic în care a ajuns, pentru că aici au concurat mai mulți factori, atât economici cât și ideologici.

Revenind la postfeminism, acesta vrea să propună o nouă formă de independență, care nu mai presupune o solidaritate de grup a femeilor, ci este mai curând centrată pe alegerea individuală. Valorile pe care postfeminismul le propune sunt hedonismul cu accent pe plăcerea sexuală, cultura de consum, moda, umorul, și valorizarea corpului femeii. Este, poate, elementul care diferențiată în mod esențial postfeminismul de feminism, situându-l din acest punct de vedere pe poziții antagonice. Obiectualizarea corpului feminin, respinsă cu vehemență de feminismul ”clasic”, este acceptat de actuala ideologie și valorizat într-o manieră specifică. Dacă este să analizăm cu obiectivitate, trebuie să recunoaștem că tipologia pe care postfeminismul o propune este surprinzător de apropiată de valorile pe care civilizația tradițională, dominant masculină, le promova.

Un exemplu elocvent în reprezintă industria de publicitate, care exploatează mai mult ca oricând stereotipurile de gen, deși majoritatea agențiilor au în posturi cheie femei. Dacă aș fi cinic, aș spune că pentru ele este mai profitabil să exploateze stereotipurile de gen, care obiectualizează și sexualizează femeia, decât să lupte împotriva lor. Prefer să fiu onest și să recunosc că tipul acesta de abordare, întâlnit nu doar în industria de publicitate, ci în majoritatea corporațiilor se înscrie perfect în valorile promovare de postfeminism.

Două lucruri aș dori să mai remarc. Primul este absența totală a oricăror dezbateri teoretice despre feminism în spațiul public de la noi, semn că abstractizarea și conceptualizarea nu sunt interesante pentru femei. Al doilea este clivajul din societatea noastră din acest punct de vedere. Dacă în mediul urban suntem într-o zonă posfeministă, în mediul rural ne situăm în epoca pre-feministă.

Probabil toate acestea par teoretizări aride. Dar una dintre marile diferențe dintre noi și societatea occidentală este că aceasta din urmă s-a construit (și) ca urmare a marilor dezbateri intelectuale, care la noi au lipsit de cele mai multe ori.

ALEXANDRU LUCA

 

 

Sursa foto: Thought Catalog