PROIECȚII ȘI IDEALIZĂRI

prietenie-virtuala-2_1ffbb087d675e1

 

(REPLICĂ LA ARTICOLUL „SEXTINGUL ESTE SEX-SPECIFIC?”)

 

Ah, doamnelor și domnilor, ce mult ne place să ne agățăm de termeni care sună interesant, de oareșce neologisme pe care le pronunțăm rotunjind buzele, emfatici și atotștiutori! „Sexting”, „SMS”, „virtual” ne transformă în personaje din „Star Trek”, putând să ne „teleportăm” imaginar oricând, oricum în brațele unei  preafrumoase/unui „latino lover” printr-un singur click (mai contează că ea se luptă cu bufeurile menopauzei ori că el eructează între două halbe de bere?)

Nu, nu tehnologia ne-a schimbat radical viața. Noi înșine ne schimbăm viața, ori poate ne mințim frumos, în căutarea vieții care, de multe ori ne dezamăgește, ne întoarce spatele și, într-o încercare disperată de a mai prinde un loc „la geam”, apelăm la imaginație pentru a suplini trăiri, extaze, „fluturași abdominali”! Pozăm în supereroi virtuali, după ce am clacat lamentabil în viața reală.

Vă privește, domnilor, de ce apelați la „sexting”. Am înțeles că vă preocupă mult palmaresul…cantitatea de „victime” păstrate pe răbojul amintirii. Dar, iertată să-mi fie îndrăzneala…nu cumva ar fi mai onest să discutați și despre calitate? O, uitasem: majoritatea bărbaților acționează conform refrenului „Cu ce m-am ales în viața? Ce-am băut, ce-am mâncat și…”

Dar noi, doamnele? De ce apelăm la asemenea artificii? Pentru că ne… place? Ne place să fim tratate ca regine,  ne place când cineva ne trimite dimineața o poză cu o cafelută însoțită de-o floare, ne place când „virtualul” ne scrie versuri sau ne trimite o melodie romantică (că destul asudăm la bucătărie și executăm activități care – invariabil – încep cu „trebuie”!) Ne plac cuvintele de dragoste citite pe telefon…n-avem pretenții, că nici de auzit nu le-am mai auzit de ani buni…

Ne place sa ne mințim? Poate.  Poate ne place să construim lumi ideale, o lume ce „ gândea în basme si vorbea în poezii”, existențe în care muzica de fond este un vals, iar El este permanent conectat!!! la dorințele și visele noastre. Nu vă panicați, domnilor! Atâta timp cât soția face sex cu soțul legiuit și nu visează la Arsenie Boca, ci la un Costel sau la un Vasile bine pitiți sub poza de profil a lui Richard Gere sau Johnny Depp, încă stați bine… hrana și o prezența tăcută și serviabilă vă este asigurată.

Putem fi acuzate de „înșelat”? Da!  Cea mai grava formă de înșelăciune – ne înșelăm singure, cu bună știință.  Ne punem măști, ni se oferă măsti, creăm biografii și scenarii  care – vai nouă! – dispar dimineața la lumina soarelui sau seara, târziu, în fața oglinzii.

Totuși,  să nu ne simțim atât de vinovați… pentru că nimic nu este nou sub soare. Dincolo de așa-zisele „cuceriri tehnologice”, de vină este tot imaginația și nevoia de a primi și oferi dragoste, dorința de viață. Și ce dacă „prințul pe un cal alb” este acum un prinț cu smartphone? De secole, oamenii – bărbați și femei – practica „sextingul”! Într-o formă rudimentară,  veți spune: scrisori de dragoste, versuri mai mult sau mai puțin inspirate, buchete de flori, portrete,  fotografii alb-negru/sepia, batiste parfumate, apusuri de soare…

O dragoste virtuală este o promisiune, o probabilitate care trebuie să treacă testul realității. Și dacă iubire înseamnă să te reinventezi, să imaginezi și să oferi necondiționat sentimente, fiecare Galatee îl va găsi pe Pygmalion, fie el și…virtual!

Concluzia pare a fi una optimistă, atâta vreme cât nu pierdem contactul cu realitatea…

„Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?

Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;

Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;

Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;

Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;

Nu sunt nici cerul, nici noroiul;

Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;

Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;

Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;

Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.

Locul meu este unde nu este niciun loc,

Urma mea este fără urmă;

Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.

Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,

Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.

Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,

Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti

Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.” Rumi

LUCIA-CRISTINA ROTARU

 

Sursa foto: trilulilu.ro

DRAGOSTEA PRINTRE JALUZELE

fdfe5099ed80423c2d6f18ebfd7bf981

 

Gelozia  este sentimentul care umbrește și întemnițează înțelepciunea. Una dintre cele mai dureroase emoții umane, gelozia ne aduce în pragul disperării, întunecă rațiunea, poate depăși limitele înțelegerii, conducând la excludere și însingurare.

În 2011, un raport al Organizației Mondiale a Sănătății anunța că gelozia este cea mai distructivă dintre toate pasiunile umane, fiind cauza majorității crimelor pasionale de pe mapamond. Atât de des întâlnită, probată, si-atât de bine ascunsa… Metaforic, am numit gelozia „dragoste printre jaluzele” ( cuvânt înrudit semantic și etimologic cu „gelozia” luat de la francezul  „jalousie”), sentiment nemarturisit, tăinuit, ascuns în umbra rațiunii.

Trăgând cu ochiul și la alții (tipic feminin, veți spune!) am aflat că există un top al geloziei la diferite națiuni: spaniolii geloși aveau dreptul sa-și închidă soțiile în mănăstire, pentru un timp limitat sau pentru totdeauna; rusul nu-si ucide soția necredincioasă, ci se spânzură el; germanii fac din gelozie o chestiune de onoare, pentru a avea ocazia să se bată; americanul nu este gelos, fiindcă prețuiește mai mult timpul și sănătatea lui decât pe soție; grecul nu este gelos deoarece consideră că, din toate câte se pot repara pe lume, cel mai ușor se repară pierderea femeii; triburile din insulele Sandwich taie urechile femeilor suspecte de infidelitate; somalezii cos preventiv labiile vaginale ale fetițelor. Despre români cam știm: în linii mari, învinețesc ochii „păcătoaselor”! Bogată istorie, mândre civilizații, femeile mereu oprimate.

Si-atunci de ce m-ar mira că suntem tot noi, femeile, arătate cu degetul? De ce până și cei mai mediocrii dintre bărbați se simt ca niște zeități atunci când se compară cu femeile? Îmi spunea un cunoscut: „Uneori sunt atât de gelos încât îmi vine să sparg ceva: semințe, telefoane, conturi de Facebook!…”

Bărbații tind să nege sentimentele lor de gelozie, dar o reprimă adeseori prin furie si violență, în timp ce femeile admit mult mai repede sentimentelor de gelozie si reacționeaza manifestând depresie, tradusă prin…vigilență! Se știe: o femeie geloasă va investiga mai bine decât F.B.I.-ul!

Dar totul se explică: încă din cele mai vechi timpuri, bărbații au fost preocupați de reproducerea speciei, în timp ce femeile s-au axat pe siguranța ei. Astfel, gelozia masculină se va raporta mai mult la sexualitate, iar cea feminină la afectivitate, sinonimă nevoii de siguranță și stabilitate. Formele hidoase prin care se manifestă gelozia, înseși cuvintele „gelos”, „a gelozi” devenite periorative, atrag priviri piezișe și ironii. La femei, nesiguranța cu privire la propria valoare duce adesea la gelozie, la anxietate, la dorința de control; din păcate, la bărbați se va transforma în agresivitate și brutalitate.

La gelozie nu ar trebui să se răspundă agresiv, ci cu dialog și dovezi de încredere. Toți visăm o dragoste reciprocă, una care să ne absoarbă cu totul, pe care să nu o împărțim cu nimeni. Când suspectăm că ființa iubită se gândește la altcineva, devenim nefericiți și răzbunători. Cauza nefericirii noastre este acum obiectul urii noastre. Îl vom urî pe cel iubit pentru că ne provoacă cele mai rele gânduri, frustrari. Îl vom invidia și urî și pe cel care se bucură acum de atenția persoanei iubite. În simbolistica populară al culorilor, galbenul este asociat cu idea de gelozie, pornind de la expresia „galben de invidie”. Gustul dulce al dragostei va fi înlocuit de amărăciunea de fiere a geloziei. Trandafirul galben este și el catalogat ca un mesaj direct al geloziei. Și tot în popor se spune că „bărbatul este capul, iar femeia este gâtul”. După cum se știe…gâtul poate întoarce capul în orice direcție vrea el!!!

Recunosc:  literatura nu a produs niciun personaj feminin asemănător lui Othello. Dar am întâlnit atâtea Desdemone… cât „polițiste sub acoperire”!!!

Lucia Cristina Rotaru

 

Sursa foto: FiiConstient.ro

KITSCH-UL DISPARE, DRAGOSTEA REZISTĂ…

images

 

Atâtea vorbe, atâtea dispute în jurul termenului „feminism”. ..  Citesc „feminism” si tresar, înțelegând un soi de extremism, de mișcare ce pune în pericol rațiunea, castrează bărbații si alungă dragostea. Dar, domnilor, când ne acuzați de feminism vedeți doar o manifestare exterioară care presupune luptă continuă și revendicări?  Taților de fete, nu vă doriți pentru fiicele voastre o lume în care ele sa fie tratate cu respect si onestitate? De ce separați atît de tranșant feminsmul de feminitate?  Acea magie care va incântă simțurile, vă mângâie tâmplele și vă pregătește cafeaua? Spuneți ca iubiți femeia dar vă irită… femelele?

Hei, si noi putem fi cinice! Am aflat că oxitocina, în combinație cu serotonina și dopamina „fabrică” o cantitate suficientă de iubire cât să tină…trei ani! Poate din această cauză Shakespeare i-a „ucis” pe Romeo și Julieta, ca să le poată salva dragostea, care s-ar fi evaporat oricum, din cauza superficialității și nepuțințelor umane.

Femeile pot fi în multe feluri: curve, mahalagioaice,cicălitoare, materialiste, „scorpii”! Dar am întâlnit foarte putine femei lașe. Singurele femei lașe pe care le-am cunoscut își apărau copiii sau fugeau de ridicol. Din lașitate, bărbatii pot construi un zid chinezesc în jurul lor, imediat ce instinctul de vânător este satisfăcut, atunci când femeia îi va aparține prin trup, sentimente și devotament. Pentru că ceea ce numim normal, rutină, nu va fi niciodată poezie.

Pentru ca dragostea să dureze trebuie să evadezi în afara timpului, să o recreezi in fiecare zi, sa descoperi, să redescoperi, să încarci cu magie clipele petrecute împreună…

Ce rămâne de făcut? Poate că marile iubiri nu sunt adresate indivizilor mediocri, poate că pentru o iubire care să dureze și să nu se transforme în calcule meschine este nevoie de personalități excepționale…

Mi-am pus întrebarea:  această nouă generație care dă buzna atît de năvalnic, de revoluționar, de…sexual, mai cunoaște dragostea? De ce romantismul ne face să ne simțim stânjeniți,de ce emoțiile noastre ne rușinează ? Pentru că, oricât de bine ne-am camufla cu atitudini, cuvinte, aroganță, la finalul unei iubiri lucrurile nu se schimbă pentru nimeni : în dragoste, ca și în război, vai de cei învinși!

Și eu, și voi, dimineața, când ne trezim, consultăm mesageria telefonului, mesajele de pe Facebook și e-mail-urile. Nu vă este dor de o scrisoare de dragoste caligrafiată tremurat, pătată cu lacrimi și îndoită cu emoție?

Despre relațiile matematice de congruență am mai ști cate ceva, dar ce te faci când te „omoară” „singurătatea numerelor prime” (Paolo Giordano)? Acele numere care se divid numai cu 1 și cu ele însele.  Sunt întotdeauna despărțite, deși prezintă ciudate lucruri în comun. Șirul de numere prime este neregulat, dar ,din când în când apar câte doua numere apropiate, care nu reușesc, totuși, să se atingă ,cum ar fi, de exemplu: 17 si 19. Poate că adevăratul lor destin este de a rămâne singure… Două numere prime gemene, singure și pierdute, apropiate, dar nu îndeajuns pentru a se putea atinge cu adevărat. Unii oameni se întâlnesc într-o dragoste pe care nu sunt capabili s-o trăiască, uneori nici să o recunoască. Este o interpretare  romantică ce duce cu gândul la sufletele pereche, poveste în care îmi place să cred.

Marile alegeri ale vieții se fac în câteva secunde și se plătesc sau se sărbătoresc tot restul timpului rămas. Aceste alegeri ne vor defini viața.

Cine suntem noi? Cine sunt cei de care ne-am îndrăgostit? Cât de mult ne autoamăgim când iubim? Întrebări pe care nu ni le punem niciodată când lucrurile merg bine. Întrebări cu miros de migdale amare…

 

LUCIA CRISTINA ROTARU

 

Sursa foto: Gen90.net

 

SINDROMUL STOCKHOLM – PARTE A PSIHOLOGIEI NAȚIONALE?

femei_84484800

 

Pentru cititorii mai puțin familiarizați cu mulțimea de sindroame care ne tot dă târcoale sănătății mintale si bunului-simț, aș vrea să prezint, pe scurt, despre ce este vorba: sindromul Stockholm reprezintă un răspuns psihologic apărut uneori la un ostatic, acesta ajungând să arate semne de simpatie, loialitate și chiar respect voluntar față de cel care îl ține prizonier. De asemenea, sindromul poate să apară și în alte cazuri, cum ar fi în cel al unei soții maltratate sau al unui copil abuzat.

La polul opus, într-o relație de antonimie, se situează sindromul Lima, când rǎpitorii ajung sǎ fie mai receptivi faţǎ de nevoile ostaticilor lor, în cazul nostru, bărbatul agresor manifestând uneori milă, înțelegere pentru soție, eventual copii.

Și cum s-ar explica și aplica aceste  teorii pe tiparul familiei tradiționale românești, care se conduce încă pe principiul „Bataia e ruptă din rai”?  Eroarea se produce înca din momentul pronunțării „tradițional”, cuvânt care te trimite cu gândul la fapte, evenimente reale sau legendare  petrecute în trecut.  În trecut! Dar câte dintre noi nu avem o matușă bine „altoită” când se întoarce bărbatul de la „una mică” în compania prietenilor? Sau o prietenă care ne sună înlăcrimată, povestind cum s-a iubit cu soțul dupa ce și-a „furat-o” că „ăla micu’” face prea multă gălăgie sau că a fost ciorba prea fierbinte ori prea rece? Tradițional sau/și modern?

Psihologii au constatat ca oamenii nu pot sta nefericiți perioade îndelungate de timp. Instinctul de supraviețuire, dorința de a proteja copiii, le va face pe femei să accepte, să caute să-l înteleagă pe agresorul soț sau tată. Însa în spatele cortinei numite toleranță, iertare, se vor ascunde grave traume sufletești, pe baza convingerii că iertarea constituie un etalon al spiritului feminin.

S-a demonstrat existenta a doua forțe polare care orientează acțiunile oamenilor: dorința de putere si dorința de supunere. În ceea ce numim „familie tradițională”, dorința de supunere învingea dorința de putere, femeia având doar obligații pe care și le asuma firesc.  Cel care aducea banii acasa își permitea să fie agresiv, irascibil, violent,să impună o ierarhie. O data cu instaurarea modernității, asistăm la un egalitarism care va păstra, totuși, diferențele fiecarui sex, elegant camuflate. Rămâne   tendința de păstrare a imaginii autoritare și puternice masculine și una secundară, feminină, vulnerabilă. Din fericire, femeia nu mai acționeaza doar în spațiul privat, al familiei, ci și în cel public, este educată și dispune de autonomie.

Exemple din literatură? Mara lui Slavici, văduva care a luptat cu prejudecățile sociale și a crescut singură doi copii, cea care a reușit să răzbată singură într-o lume a bărbaților…

Sau poate enigmatica și distinsa „doamnă T.” din “Patul lui Procust” (Camil Petrescu)? Personaj complex, cu o mare cultură, care își deschide un magazin de  mobilă stil pentru a se întreține, dar și pentru a-și hrăni pasiunea pentru artă, femeia modernă prin definție …

Și dacă Rebreanu credea că „femeia este începutul tuturor păcatelor”, femeia, prin delicatețe, tact și răbdare, nu a arătat niciodată ceea ce nu a vrut să se vadă, s-a comportat de multe ori așa cum își dorea ea ca bărbatul să se poarte. Toate aceste nuanțe comportamentale ale femeii nu au fost si nu sunt încă înțelese de bărbați.

„Femeia, ce știe femeia?” Femeia știe atât de multe, sau poate știe un singur lucru: să ofere întotdeauna mai mult decât a primit.

Tendințele care circulă în spațiul virtual, dar și în societate, acelea care ne trimit spășite și cu multă voioșie la familia tradițională ( a se citi: la cratita!!!), nu fac decât să-mi atragă atenția asupra unui pericol mai mare decat misoginismul: misoneismul –  neîncrederea, aversiunea acerbă împotriva a tot ce reprezintă noutate, schimbare.

 

Lucia Cristina Rotaru

 

 

Sursa foto: B365

FEMEILE…LUPTĂTOARE ÎN MIȘCAREA DE REZISTENȚĂ

estudio

 

Portretul unei zile banale din viața unei femei:  trezirea la ora şase dimineaţa,  pregătit copiii pentru şcoală, plecat la serviciu cu autobuzul, îngheţat de frig iarna,întors de la serviciu, plătit facturi, cumpărături din fugă, întors acasă, hrănit familie, ordine și curățenie etc.

Aceasta este reprezentarea femeii anonime, una dintre miile care trec pe langa noi. Toate aceste ipostaze nu reușesc să ascundă anumite realități din viața femeii. Singurătatea, sentimentul eșecului,  neîmpliniri care se vor traduce în…reproșuri, lacrimi și dureri de cap.

Dintr-o altă perspectivă există și femeile de succes, nu doar anonimele…harnice. Femeile care și-au “construit”  o viață care acum trebuie …mobilată. Cu un exemplar masculin pe măsura succesului ei. De aici, o anumita emancipare prin…masculinizare!!! O agresivitate a gesturilor, a atitudinii, din păcate uneori și a cuvintelor. A rezultat imaginea unei femei voluntare, posesoare a unui „je m’en fiche” de care uită seara, când adoarme singură.

Da, sunt de acord: secole de-a rândul, femeile au purtat adevărate lupte pentru a obţine un alt statut social care să depăşească rolurile discriminatorii şi portretele stereotipe de care aveau parte în cadrul societăţii, a cărei „elită” era eminamente masculină. Dar de vreo suta de ani s-au cam schimbat lucrurile… Nu trebuie sa dovedim nimic, doamnelor. Noi existam,în modul cel mai firesc, alături de barbați.

Manipularea emoțională  tipic feminină”? O.k, dacă se urmărește anihilarea personalității celuilalt. Dar nu de-asta ne-am îndragostit? Pentru că era el, unicul, cu rele și cu bune, dar era El… .

P.S. Să nu uităm că o moldoveancă,  personajul Monicăi din romanul „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu, avea un doctorat în litere la Sorbona…

 

Lucia Cristina Rotaru

 

Sursa foto: Peru.com