ULTIMUL TREN

Singurintrecereatimpului

 

Începutul unei povești trăite/văzute din două perspective: a lui, a ei. O gară veche, trenurile care se grăbesc spre o destinație ducând cu ele oameni, speranțe, destine.  Un bărbat încremenit într-o nesfârșită așteptare… O fată care va schimba totul, aruncând mănușa destinului.

Dacă povestea va continua, vor decide hazardul și cititorii…

 

Venea în fiecare zi în gară, în jurul orei 19. Se rezema de o tonetă de îngheţată rămasă acolo din vremuri imemoriale. De altfel toneta aceea, care îi aducea aminte de copilărie, era în ton cu gara. Nu se schimbase deloc, iar anii care trecuseră peste ea, o făceau să arate ca o ruină. O ruină a unor amintiri. Stătea un timp destul de îndelungat până să scoată prima ţigară. O fuma absent, privind parcă în gol. Ritualul era la fel de neschimbat ca şi decorul. Singurul lucru care se schimbase de-a lungul anilor era numărul trenurilor. Uşor uşor scădea. Dacă cineva din afară l-ar fi urmărit de-a lungul anilor s-ar fi întrebat ce va face când ultimul tren va dispărea. Va continua să vină şi atunci pe peronul devenit inutil, sau va abandona acest ritual aparent fără noimă? Dar nimeni nu se întreba asta, aşa cum nimeni nu se întreba cine era el, ce dorea, ce visa şi de ce fuma doar ţigări fără filtru. Poate fusese cineva odată care să îşi pună vreo întrebare legată de el, şi poate că el refuzase să răspundă la ele, sau poate nu trăise niciodată sentimentul acela că îi pasă cuiva ce fel de ţigări fumează.

În seara aceea nu era nimic diferit faţă de alte seri. De altfel, în nicio seară nu era nimic diferit. În lumea aceea care se schimba cu o viteză fantastică şi nu neapărat în bine, gara, el şi toneta nu se schimbau niciodată. Şi totuşi. Când trenul a oprit în gară parcă ceva s-a întâmplat. Era ultimul tren care mai circula pe acolo. Nimeni nu ştia până când. Avusese multe vagoane, dar cu timpul ele se reduseseră la 3. Poate de aceea o văzuse. Că erau puţine vagoane. Iar părul ei roşcat cu şuviţe strălucea la unul dintre geamurile vagonului din mijloc. S-a uitat la ea şi privirile lor s-au întâlnit. O clipă? Mai mult. Măcar un minut. Cam atât rămânea trenul pe peronul acela unde nimeni nu cobora şi nimeni nu se urca. În minutul acela el a simţit că tot ce trăise până atunci fusese doar preludiul acelui moment. Nu a schiţat niciun gest, la fel cum nici ea nu spunea nimic. Doar se priveau. Şi când trenul, ultimul tren, s-aa pus în mişcare şi-au dat seama că se pierd. El a rămas nemişcat, încremenit de gândul că toată viaţa lui fusese doar pretextul acelui minut, iar el era incapabil să facă ceva. Şi, înainte ca trenul să se piardă a apucat să vadă că fata îşi scrisese numele pe geam.

Alexandru Luca

Un peisaj dumnezeiesc se perindă în fugă, prin faţa ochilor ei, Contempla. Cu nasul lipit de fereastra vagonului, în viteza uluitoare a trenului, culorile îi trec prin faţa ochilor, amestecându-se, risipindu-se, readunându-se în baloane sidefii, Curgând repezi, ca ploile de vară. Să fie vorba de o recompensă? Această splendoare cromatică, simfonie aranjată de natură, îi umplea sufletul de bucurie. Oare o merita?

Totdeauna găsea ceva în neregulă în comportarea ei. Totdeauna era gata să-și reproşez ceva. Dar acolo voia să se lase în voia viselor ei, create de imagini caleidoscopice. Bântuită de nelinişti, aceste clipuri îi răscoleau viscerele precum fiorul primei iubiri…Pe kilometri întregi, copacii tremurând în valuri de căldură şi praf. Mlădieri în sensul curenţilor făcuţi de trecerea rapidă a trenului…Aşa își simțea acum sufletul : înconjurat de o tandreţe înduioşătoare, aproape nepământeană. Tandreţe… O vacanţă oferită de sora ei. Să fi intuit sărutul vacanţei trecute, puterea de neşters a amintirii? Sta în colţul ei, cu nasul lipit de geam și conversa cu sinele ei.

„Nu sunt  o companie plăcută atunci când călătoresc . Sunt tăcută și atentă… Îmi pun căștile în urechi, dau drumul la melodia mea  preferată, cad in propriile ganduri și mă intreb: “Cum ar fi daca…?”. Să fiu oare singura?”

– Scuzați-mă, ce gară urmează?

– Urmează stația…. ajungem în 5 minute!

” Oare de ce am întrebat, chiar nu ma interesează ce stație e, important să ajung la destinație. ”

Era o gară mică și veche, probabil avea și ea povestea ei… Și lucrurile au poveștile lor, nu numai oamenii. Povestea ei părea să fi fost una tristă, cu numele” Nepasare”… Făcea o revizie fugitivă, ce fel de îmbunătățiri i se mai pot aduce… atunci l-a văzut! Stătea singur rezemat de o tonetă de înghețată cu aceeași poveste tristă… poate gara și toneta într-o viață anterioară au fost surori..

Privea în gol și fuma.  Era înalt, subțire, nu prea voinic, barba și părul dezordonat… Era nepăsător de ce e în jur…… el, gara și toneta parcă formau un triunghi al destinului…

Era singurul la care se putea holba, fără să-i fie teamă că ar putea întâlni privirea unei perechi de ochi excesiv de intenși. Avea umbre sub ochi, arăta de parcă nu ar fi dormit toată noaptea, sau mai multe nopți întregi. Toate trăsăturile erau drepte simetrice, nu putea să se oprească a se holba la el, la un moment dat privirile lor s-au întâlnit, i s-a părut că din ochii lui reflecta o așteptare neîmplinită.”

Așteptările nu sunt pentru totdeauna. La fel, nici unele iubiri. Poveștile lor însă… da. Pentru eternitate!

O eternitate dintr-un sfert de secundă… Pentru că uneori, doar atât de puțin ar putea să dureze până  doi oameni ajung să se îndrăgostească,  privirile lor intersectate își comunică destul de explicit totul. Explicit și codat pentru ei doi și complet inexplicabil și confuz pentru oricine îi privește. Fiecare miscare a ochilor și direcția și intensitatea unei anumite priviri, primește semnificații demne de un dicționar al comunicării… Doar glasul roților trenului ce s-a pus în miscare întrerupse acel dialog nonverbal…

Panicată că poate pierde în orice moment aceasta legătură, își scoate rujul din geantă și-și scrie numele pe geam cu speranța că într-o zi el o va căuta, sau printr-o coincidență a destinului se vor regăsi…

Florina Vitiuc Caraivan

Sursa foto: http://photobucket.com

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;ULTIMUL TREN&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s