LUIGI PIRANDELLO

21972_121491894396

Luigi Pirandello (n. 28 iunie 1867 – d. 10 decembrie 1936) a fost un dramaturg, romancier, poet și eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1934. Așa cum a motivat  Juriul Nobel, premiul a fost acordat „pentru îndrăzneața și ingenioasa renaștere a artei dramatice și scenice”.

Geniul literar italian modern s-a apropiat de domeniul dramaturgiei la o vârsta la care alti autori se ocupau mai mult cu administrarea gloriei literare decât cu experimentarea unor formule artistice noi. Autorul a reușit,să exprime în piesele sale de teatru toate frământările unei epoci prea puțin dispuse să mai accepte doar iluzia, smulgând toate măștile ce ascundeau realitatea.

S-a spus  că pentru Luigi Pirandello „poezia a fost o îndelungă și dificilă căutare de sine, nuvela – o descoperire, romanul – un prilej de verificare“, iar teatrul – unica modalitate a autorului de a atinge desăvârsirea.

Piesele sale de teatru („Șase personaje în cautarea unui autor” – 1921, „Henric al IV-lea”  -1922, „Arome siciliene”, „Voluptatea onoarei” – 1917) au impus – o noua poetică, prin reprezentarea „vieții goale“, lipsită de ornamente, privilegiind o existență în care caracteristice sunt contradicțiile, și nu armonia, care, de altfel, e întotdeauna doar aparentă.

Literatura creată de Pirandello pleacă de la conceptul lui H. Bergson, conform căruia toată realitatea este viaţă în continuă devenire, „un flux indistinct”, iar cei care ies din el devin „forme individuale” şi, în viziunea autorului, încep să moară. Scriitorul a oferit cheia de acces a operei sale în studiul „Despre umor” (1908): ,,Comicul este observaţia asupra contrariului” scria el, ideea poeticii sale fiind aceea că în viaţă individul trebuie să recurgă la ipocrizie, pentru a nu fi invadat de semenii lui, să poarte o mască umoristică pe care doar reflexia umoristică o poate recunoaşte şi denunţa.

Nuvelele din volumul „Nuvele pentru un an” (1990), în care găsim şi „O căsătorie ideală”, trebuie înţelese ca un repertoriu al numeroaselor experimente epice care creează situaţii şi personaje în care comicul se îmbină cu dramaticul, desăvârşind profilul literar al dramaturgului şi al romancierului.

Ca romancier, („Răposatul Mattia Pascal” –  1904, „ Bătrânii și tinerii” – 1909, „ Caietele lui Serafino Gubbio, operator de film” –  1919, „ Unul, nici unul și o sută de mii” – 1924) adoptă amploarea poemelor epice care multiplică observațiile asupra vieții, făcute pe un ton sentențios, marcând tendința de detașare.

„Înainte de a-mi judeca viaţa, înainte de a vorbi despre mine, încalţă-te cu pantofii mei şi parcurge drumurile pe care le-am parcurs eu. Trăieşte-mi durerile, bucuriile, îndoielile. Trăieşte-mi anii pe care i-am trăit eu, şi cazi acolo unde am căzut eu, şi ridică-te, aşa cum am făcut eu.”

 

Muza virtuală

Surse bibliografice: Wikipedia, revistacultura.ro, orizonturiculturale.ro

Sursa foto: findagrave.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s