ION MARIN SADOVEANU

a-255

Ion Marin Sadoveanu (pseudonimul literar al lui Iancu-Leonte Marinescu) (n. 15 iunie 1893 – d. 2 februarie 1964) a fost un scriitor, dramaturg și romancier român.

A făcut studii de filosofie la București și la Paris. După primul război mondial este șef de cabinet la Ministerul de Interne, apoi până în 1920 se află la Paris. Din 1926 este numit inspector al teatrelor, apoi inspector general, iar din 1933 director general al teatrelor și operelor. Destituit, devine redactor la „Timpul” (1941-1942), dramaturg al Teatrului Național până în 1944; în 1950 a fost redactor la „Universul”; director al Teatrului Național din 1956; membru al Comisiei Naționale UNESCO din 1958.

În 1921, împreună cu T. Vianu, fondează cercul „Poesis”, cu scopul de a populariza, prin conferinţe, fenomenul artistic European. A debutat cu poezia „Apus” în „Revista celor șase”  în 1921. Editorial, debutează cu volumul  „Dramă şi teatru ”(1926), o analiză a fenomenului teatral atât ca text, cât şi ca spectacol.

Ion Marin Sadoveanu rămâne în memoria literaturii cu romanul „Sfârșit de veac în București”, publicat în 1944. Romanul continuă, în formulă balzaciană, cronica arivismului burghez, începută de Nicolae Filimon și reconstituie cu precizie și culoare ultimele decenii al secolului al XIX-lea. Romanul excelează mai ales prin prezența lui Iancu Urmatecu, personaj de o deosebită complexitate, în care inteligența și sentimentalismul, cinismul și lipsa de scrupule coexistă verosimil.

Stăpânind pe deplin  arta compoziției, autorul înfățișează, într-un desen precis și cu un simț perfect al alegerii și aranjării culorilor, cu atenție spre efectele de contrast și armonie, „o evocare uimitor de vie a Bucureștiului, la sfârsitul veacului al XlX-lea” (Ov. S. Crohmalniceanu).

„Ion Sîntu” (1957), conceput ca un „bildungsroman” (roman al formării personalității), întregește fresca socială cu primii ani ai secolului al XX-lea. Romanul,  început în 1944,  conține numeroase implicații autobiografice, atent mascate prin obiectivitatea epicului tradițional. El îl continuă pe cel precedent, urmărind destinele lui Matei și Ion Sîntu, tentativele de evadare dintr-o lume pe care o găsesc anacronică – lumea lui Iancu Urmatecu – în care sensul lucrurilor îl dau evenimente cum sunt: Răscoala din 1907, începutul Primului Război Mondial.

Intelectual erudit, catalizator al mişcării artistice interbelice, Ion Marin Sadoveanu  este un stilist rafinat, eseist, traducător, povestitor și memorialist demn de reținut în istoria literaturii.

 

Muza virtuală

 

Sursa foto: autorii.com

Surse bibliografice: Wikipedia, „Dicționarul biografic al literaturii române” – Aurel Sasu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s