GHEORGHE LAZĂR

220px-Gheorghe_Lazar

 

Gheorghe Lazăr (n. 5 iunie 1779 – d. 17 septembrie 1823) a fost un pedagog, teolog, traducător și inginer român, considerat fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească (în 1818 a înființat în București prima școală cu predare în limba română, Școala de la Sfântul Sava).

Fiu de țăran liber, Gheorghe Lazăr a fost luat de mic în casa baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul Transilvaniei ce îşi avea palatul de vară la Avrig. Va studia la Sibiu la colegiul iezuit (ce astăzi îi poartă numele),iar apoi la Cluj. Studiile universitare şi le va definitiva la Viena, unde studiază istorie, filosofie şi ştiinţe exacte. Tot la Viena studiază şi teologia.

În Țara Românească Gheorghe Lazăr se manifestă ca promotor al ideii de înființare a unei școli românești la cel mai înalt nivel științific posibil pe atunci, într-o vreme în care învățământul se desfășura în limba greacă. Sprijinit de Iordache Golescu și Constantin Bălăceanu, a trebuit să ducă o muncă intensă cu cei care susțineau că limba română este prea săracă pentru a exprima adevărurile științei.

Școala de la Sfântul Sava este cel mai vechi institut educațional din București cu predare în limba română. În trecutul acestei instituții apare figura marcantă a lui Gheorghe Lazăr, râspânditor de cultură într-o epocă în care aceasta era considerată un apanaj al păturilor sociale înstărite. Atunci când cartea era o raritate și, de multe ori, în limbi necunoscute de popor, Gheorghe Lazăr a tradus și a scris cărți în limba română, fapt care a deschis noi orizonturi pentru un mare număr de români. La școala lui Lazăr au venit și copii de prăvăliași, și copiii oamenilor de la marginea orașului, iar el i-a învățat cu dragoste tainele științelor matematice și ale filozofiei, în limba lor maternă.

De la el ni s-au păstrat o gramatică în manuscris, „Aritmetica matematicească, alcătuită acum pe limba românească” (1821), „Trigonometria cea dreaptă” (circa 1821). Este autorul unei Geografii, al unei Istorii Universale şi al unei Filosofii după Kant, astăzi pierdute. Termeni precum adunare, scădere, înmulţire, împărţire, latură, triunghi, sin, cosin, punct, linie, poligon, trapez au fost introduşi de Gheorghe Lazăr şi îşi păstrează forma şi azi.

Înmormântat în satul natal, nu departe de casa în care s-a născut, pe cruce sa este gravat un epitaf scris de Gheorghe Lazăr însuși: „Cititorule, ce eşti am fost, ce sunt vei fi, găteşte-te dar”.

În anul 1973 UNESCO a comemorat 150 de ani de la moartea dascălului din Avrig, aducându-se în prim plan activitatea, viața și opera unuia dintre cei mai prestigioși  îndrumători ai culturii române.

 

Muza virtuală

 

Sursa foto: Wikipedia

Surse bibliografice: Wikipedia, gheorghe.manolea.ro, biografii.famouswhy.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s