EUGEN SIMION

eugen-simion

 

Ioan Eugen Simion (n. 25 mai 1933) este critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în aprilie 2006. (Wikipedia)

Cum am mai scris și cu alte ocazii, nu sunt o împătimită a criticii literare, pentru că și în această direcție putem declara: mulți chemați, puțini aleși! Dar, ca în oricare altă profesiune, autoritatea, recunoașterea și un bun renume se câștigă în timp.

Dezinteresul tot mai mare pentru literatură, în mod special pentru literatura română nu poate fi aruncat în spinarea criticilor. Dimpotrivă, Eugen Simion este personalitatea care a dovedit că literatura romînă este un teren foarte bun de explorare, cercetare, problematizare, articulare conceptuală și parcurs analitic.

Fără a fi fost ocolit de scandaluri și controverse, (să nu uităm atacul cel puțin penibil al lui Adrian Marino care  îl caracterizează pe Eugen Simion drept „ un carierist implacabil, un parvenit, un intelectual la prima generație. Cu unele calități și un defect: parvenirea socială…”), criticul Eugen Simion a avut o activitate culturală și publicistică excepțională, acordându-i-se de cinci ori Premiul Uniunii Scriitorilor, precum și Premiul Academiei Române.

Eugen Simion este criticul pe care simt nevoia nu să îl consult, nu să îmi confirme sau infirme părerile, este scriitorul pe care îl citesc  cu plăcere, aflând lucruri noi, nebănuite, fascinante.  Volumele de critică semnate Eugen Simion ajută la reconstrucția mândriei de a fi român, la regăsirea identității culturale a unui neam a cărui literatură nu este suficient cunoscută și apreciată.

Vasta lucrare „Scriitori români de azi”, compusă din patru volume masive apărute în intervalul 1974-1989 este o demonstrație de forță, impetuozitate și bucurie, o expresie a încrederii în succesul literaturii române. Toți scriitori sunt apreciați  cu mare respect, criticul nesituându-se pe poziții de judecător, luându-se în considerație opera și nu omul cu multele-i slăbiciuni. Citind analiza, evaluarea și prezentarea scriitorilor, cititorul are impresia că singur descoperă, singur își formează opinia. Cu eleganță și umor, criticul „prinde insigne la reverele operelor” (el însuși spune asta!), trasând jaloane memorabile: „Ion Caraion zice: bălos, gâlci, scălâmb, beteag, terci, bâţâie, ţopăie, chiup, ţârloaie, leoarcă, fistichie, fonfăie, ghionţ, costeliv etc., în aşa chip încât, dacă ar trebui să găsim pentru poemul său un echivalent în lumea animală, n-am ezita să alegem ariciul. Poemele lui au ţepi, se deschid pentru o clipă, apoi la cea mai mică atingere se transformă într-un ghem de ace veninoase.”

„Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian”, carte ajunsa la a șasea ediție, este o confesiune fascinantă, în primul rând prin temele abordate (teatru, cinematografie, psihanaliză, structuralism ș.a.), dar și prin portretele atât de „vii” care te transformă într-un prieten apropiat al unor mari personalități ca  Eugen Ionescu, Al. Piru, Marin Sorescu ori Marin Preda. Eugen Simion nu este „vocea” rece și distantă care pronunță imparțial judecăți de valoare. El este un povestitor care știe să se apropie de cititor, să-l farmece, alternând reflecțiile filosofice și estetice cu o întâmplare, o glumă sau o ironie care transformă lectura într-un act de cultură agreabil, fără treceri peste paragrafe aride.

 

Muza virtuală

Sursa foto: oranoua.ro

 

Opera:

Proza lui Eminescu, 1964

Orientări în literatura contemporană, 1965

Eugen Lovinescu, scepticul mântuit – (Eugen Lovinescu, the Redeemed Skeptic), 1971 (ediția a doua, 1994)

Scriitori români de azi, I, 1974 (ediția a doua, 1978)

Scriitori români de azi, II, 1977

Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian, 1977, (a doua ediție, 1979, a treia ediție, 1986), a patra ediție, 1999, 1983 – ediția în limba maghiară

Dimineața poeților, 1980, (a doua ediție, 1996, a treia ediție, 1998, a patra ediție, 2008) [6]

Întoarcerea autorului, 1981; ediția a II-a, 1993); ediția a III-a, 2005

Scriitori români de azi, III, 1983

Sfidarea retoricii. Jurnal german, 1985, ediția a II-a, 1999

Scriitori români de azi, IV, 1989

Moartea lui Mercutio, 1993

Limba maternă și limba poeziei – Cazul Christian W. Schenk, colecția Phoenix 1993

Convorbiri cu Petru Dumitriu, 1994

Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii, 1995

Fragmente critice, I, Scriitura publică, scriitura taciturnă, 1997

Fragmente critice, II, Demonul teoriei a obosit, Fundația „Scrisul Românesc” & Univers Enciclopedic, 1998

Fragmente critice, III, Fundația „Scrisul Românesc” & Univers Enciclopedic, 1999

Clasici români, I, Grai și Suflet & Cultura Națională, 2000

Fragmente critice, IV, Univers Enciclopedic, 2000

Ficțiunea jurnalului intim, vol. I-III, Editura Iri & Univers Enciclopedic, 2001

Genurile biograficului, Univers Enciclopedic, 2002; ed. a II-a, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2008

Mircea Eliade, nodurile și semnele prozei, ediția a II-a, Univers Enciclopedic, 2005, ediția a III-a, Junimea, 2006

Tânărul Eugen Ionescu, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2006;[7] Editura Muzeului Literaturii Române, 2009

Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial, Iași, Princeps Edit, 2011[8]

Cioran – o mitologie a nedesăvârșirilor, București, Editura Tracus Arte, 2014

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s