IUBIREA, BAT-O VINA

18643919_1890973894508788_942119826_n

 

„Dacă aş avea o floare de câte ori m-am gândit la tine, m-aş putea plimba printr-o grădină nesfârşită.” – Alfred Tennyson

Hmmm….dacă stai şi analizezi citatul, este cât se poate de adevărat. Cu toții avem mintea şi sufletul „bântuite” cu locuri din acestea paradisiace. . Ce dezmăț olfactiv şi vizual…De-a lungul vieții, ai parte de iubiri mistuitoare, de iubiri trecătoare, ca să nu mai vorbesc de cele „imposibile”. La fel ca-n bancul ăla parafrazat, puțin e drept: „ai cu cine, ai unde, dar n-ai cum.” Bine, „dacă vrei, poți”, acum rămâne de văzut dacă într-adevăr merită să te angajezi în povestea respectivă.

Pe de altă parte, orice floare are nevoie de apă şi de soare, fiindcă altfel se ofileşte, că doar nu suntem pe tărâmuri magice unde toate legile fizice sunt sfidate. Aşa că, nu prea poți avea chiar atâtea grădini botanice „active” concomitent. Deşi, poate unii oameni or fi multitasking sau poate au şi flori de cactus, pe care nu e nevoie să le uzi zilnic.

„Când închid ochii, revăd tot ce am văzut. Există două feluri de priviri: privirea trupului și privirea sufletului. Privirea trupului poate uita uneori, dar cea a sufletului își amintește totdeauna.” (A. Dumas)

Lăsând la o parte experiențele fiecăruia, din cele prezentate mai sus, se pare că orice îndrăgostit îşi „consumă” o mare parte a iubirii în planul mental decât în realitate. În mintea lui se deschide un portal care distorsonează percepția timpului. Foarte inspirat  Einstein care reușește de minune să sintetizeze acest aspect: „Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut și ți se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră și ți se va părea un minut. Aceasta este relativitatea.”

Să nu uităm că există şi flori de gheață sau flori de mină… cu aceeaşi spectaculozitate pentru retină. Eu le-aş asocia cu iubirile imposibile.

„În iubire ne deșteptăm prea târziu” (Eliade). C-aşa-i în tenis.

 

Ruxy

 

Sursa foto: tumblr

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s