LUCIAN BLAGA

lucian-blaga-portret-creion

 

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895 – d. 6 mai 1961) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat roman, o personalitate completă și covârșitoare, prin sensibilitatea cuvintelor și profunzimea gândurilor.

Născut în satul Lancrăm din județul Alba, sat ce poartă-n nume „sunetele lacrimei”, copilăria poetului a stat așa cum însuși poetul mărturisește, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, „mut ca o lebădă”, neputând să vorbească până la vârsta de patru ani.

Blaga s-a impus atenției colegilor încă din primii ani ai liceului. „La cursuri, îmi aduc aminte că uimea pe profesori cu originalitatea răspunsurilor pe care le va da. Şi în vreme ce clasa-şi îndrepta admiraţia spre muşchii atletici ai unor colegi, bănuiam în sclipirea ochilor un joc de flăcări deasupra unei comori” – îşi va aminti mai târziu un fost coleg de liceu al poetului, Horia Teculescu  („Amintiri despre Lucian Blaga”), în „Ţara noastră”, 1935. În 1910 debutează în revista „Tribuna” din Braşov cu poezia „Pe ţărm”, urmată de cea intitulată „Noapte” , fiind ales preşedinte al societăţii literare din şcoală.

S-a înscris la Facultatea de Teologie din Sibiu pentru a evita înrolarea în armata austro-ungară, obținând licența în 1917.  A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie.

A fost profesor universitar la Cluj, catedra de „Filosofia culturii” fiind introdusă în mod special pentru el. Între 1939 şi 1948 este profesor la Catedra de filozofia culturii a Universităţii din Cluj, apoi cercetător la Institutul de Istorie şi Filozofie din Cluj (1949-1953) şi la Secţia de istorie literară şi folclor a Academiei, filiala Cluj (1953-1959). În 1936 este ales membru al Academiei Române. Deoarece nu a acceptat marxism-leninismul a fost înlăturat de la catedra de filosofie, lucrând tot restul vieţii in cadrul Bibliotecii Academiei.

O lungă perioadă (1926-1939), va lucra în diplomaţie, fiind, succesiv, ataşat de presă şi consilier la legaţiile României din Varşovia, Praga, Berna şi Viena, ministru plenipo-tenţiar la Lisabona. Îşi continuă activitatea literară şi ştiinţifică, publicând în tot acest timp volume de versuri, eseuri filozofice şi piese de teatru.

După 1943, nu a mai publicat niciun volum de versuri originale, deşi continua să lucreze. Abia în 1962, opera sa va reintra în circuitul public. Inaugurată cu„ Poemele luminii” (1919), opera poetică antumă a lui Blaga cuprinde, până în 1943, încă şase volume: „Paşii profetului” (1921), „În marea trecere”(1924), „Lauda somnului” (1929), „La cumpăna apelor” (1933), „La curţile dorului” (1938), „Nebănuitele trepte” (1943).

Dramaturgia, alcătuită din poeme dramatice, porneşte de la miturile şi legendele autohtone sau de la evenimente ale istoriei  şi culturii naţionale („Zamolxe” (1921),  „Tulburarea apelor” (1923), „Meşterul Manole” (1927), „Cruciada copiilor” (1930), „Avram Iancu” (1934), „Daria, Fapta şi Învierea”(1925), „Arca lui Noe” (1944), „Anton Pann” (1965).

Opera filozofică este organizată în patru trilogii (a cunoaşterii, a culturii, a valorilor şi trilogia cosmologică („Filozofia stilului” – 1924, „Cunoaşterea luciferică ” – 1933, „Spaţiul mioritic” – 1936, „Geneza şi sensul culturii”  – 1937). Câteva culegeri de aforisme („Discobolul” – 1945) şi eseuri, alături de memorialistica din „Hronicul şi cântecul vârstelor” şi de romanul autobiografic „Luntrea lui Caron”, ambele publicate postum, şi lucrarea „Pietre pentru templul meu” (1919), întregesc imaginea uneia dintre cele mai complexe personalităţi ale culturii române moderne.

Marea iubire a poetului ,,luminii” a fost Cornelia  Brediceanu, fiica renumitului politician bănăţean Coriolan Brediceanu. În jurnalul ei, în 8 decembrie1918,Cornelia Crediceanu nota cuvintele de dragoste  ale poetului: ,,Dacă tu eşti a mea, dacă tu îţi dăruieşti eul tău-mie, atunci şi eu o să-ţi dăruiesc  ţie şi tuturor celorlalţi lucruri frumoase, unice în felul lor… Altfel, crede-mă, aş închide buzele şi aş tăcea viaţa întreagă, căci nu ar putea vorbi cineva, dacă te-a piedut. Aş tăcea retras în mine, şi nimeni n-ar şti după moartea mea, că am trăit. Un singur izvor am pentru tot ceea ce fac: Tu!”.

La inițiativa lui Mircea Eliade, Lucian Blaga a fost propus pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Câştigarea premiului Nobel pentru Literatură ar fi constituit consacrarea definitivă a lui Lucian Blaga, dar ar fi însemnat şi o mare izbândă pentru literatura română aflată, în anii 1950, în nefericitul impas al realismului socialist. Cauzele „rătăcirii“ dosarului Blaga nu au fost încă pe deplin desluşite de către cercetători, scrie „Adevărul”.

În 1961, Mircea Eliade a fost cel care, la moartea lui Lucian Blaga, a scris un necrolog emoţionant, intitulat „Tăcerile lui Lucian Blaga”, „lebăda mută” care s-a transformat în poet „al luminii”.

„În bolta înstelată-mi scald privirea
Şi ştiu că şi eu port în suflet
Stele multe, multe,
Şi căi lactee,
Minunile întunericului,
Dar nu le văd,
Am prea mult soare-n mine
De aceea nu le văd.
Aştept să îmi apună ziua
Şi zarea mea pleoapa să-şi închidă,
Mi-aştept amurgul, noaptea şi durerea
Şi să răsară-n mine stelele,
Stelele mele
Pe care încă niciodată
Nu le-am văzut…”

 

Muza virtuală

Surse bibliografice:

Limba și literatura română cl.XII, ediția 2000;

Saeculum şi Vestala, București, 1995;

Vol. Euphorion, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969;

http://www.wikipedia.org ;

Ioan Oprişan, „Lucian Blaga printre contemporani”, „Dialoguri adnotate”;

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s