POVEȘTI ÎN BIBLIOTECI

praga

sursa foto: Paradisul cărților

Invenția tiparului a însemnat o nouă eră cu nenumărate consecințe în planul cuceririlor spirituale, sociologii culturii numind-o „era civilizației cărții”. Generații întregi s-au format, au creat și dus mai departe înțelepciunea, cartea îndeplinindu-și menirea.

Într-o epocă a calculatoarelor şi a cărţilor electronice, s-ar părea că paginile foșnitoare și mătăsoase ale cărților, și-au pierdut din popularitate. Nu este însă adevărat. Cărțile vor rămâne aceiași prieteni tăcuți și statornici, atâta timp cât știi unde să le cauți.

O cugetare a lui Toma d’Aquino suna aşa: ,,Timeo hominem unius libri” (Mă tem de omul unei singure cărţi.) Cărţile sunt făcute să se completeze, o carte cheamă pe alta şi, tot aşa, vor deveni o bibliotecă, o fereastră deschisă pentru informații și cunoștințe, cultura și artă, inteligență și genialitate.

Scriitorul, creator și colecționar de cărți, împrumută ceva din ființa sa cărților din bibliotecă, mai devreme sau mai târziu, potențîndu-se reciproc pentru că cititul este la fel de pasionant ca şi scrisul. Scriitorul trebuie să fie în primul rînd un foarte bun cititor,  un cititor care creează.

Dacă vom arunca o privire în biblioteca lui Mihail Sadoveanu, vom descoperi un pasionat cititor de cărți din cele mai diferite domenii, fără a putea fi învinuit, în monumentala sa operă, că ar fi avut surse livrești. El stăpânea vaste domenii umaniste din trecut (prin operele istorice ale lui  Iorga, Bălcescu, Xenopol, Kogălniceanu), se recunoștea ca urmaș direct al lui Neculce și Creangă, vibrând la frumusețea versului eminescian păstrat în 16 ediții, unele în limbi străine. Literatura străină nu lipsea din biblioteca scriitorului, Sadoveanu fiind atras de mari nume ca Maupassant, Balzac, Turgheniev și Voltaire.

Biblioteca  nu  este o simplă mobilă, niște rafturi îndoite sub greutatea timpului și a cărților – este un personaj literar și un tovarăș de drum pentru cititori. Cu bucurie, dar și cu tristețe, citeam în presă că, la începutul acestui an, scriitoarea Ileana Vulpescu a donat colecția personală de carte ( aproximativ 1 300 de volume) Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova. Poate că acesta este destinul cărților, al acestor lumi în miniatură: să circule, să îmbogățească alte minți, pentru că, aşa cum frumos spunea Nicolae Manolescu, „răbdarea cărţilor e infinit mai mare decât a oamenilor!”

Poveștile bibliotecilor, poveștile scriitorilor, uneori tragice, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Nicolae Balotă, arestat la 23 de ani, din cauza cărților interzise deținute, pe care a refuzat să le ardă. După nouă ani, o altă altă detenție, o altă bibliotecă pierdută. Iar la plecarea din țară, tristețea abandonării celei de-a treia biblioteci. Biblioteca imensă a lui Fănuș Neagu, împătimitul de lectură, care mărturisea că „Primele cărți ale copilăriei mele au fost cireșii, bălțile, râurile, Dunărea și iarba…” Octavian Paler, păstrând în rafturi doar cărțile prețuite, declara: „Aici, în biblioteca mea, nu mai sunt singur. Nu știu ce reprezintă exact suma acestor, dar fără ele e sigur că pereții ar fi foarte friguroși”. Marin Sorescu povestea în camera sa cu pereții acoperiți de cărți că „Mă simt bine între cărţi. Îmi ţin de cald şi mă provoacă”.

Poate că biblioteca este acel ultim refugiu în care ne cuibărim mintea și sufletul, evadând din povara existenței prea apăsătoare uneori, prinși în vâltoarea unui „azi” fără sfârșit. Doar în bibliotecă vom întâlni toată înţelepciunea, tristeţea şi bucuria lumii, alungând orice gând personal, orice patimă care ne tulbură, ne frământă…

Mirosul unic al cărților noi sau prăfuite îmi reînvie copilăria (datorită meseriei de bibliotecar a mamei), așa cum întreaga mea viață legată de cărti, biblioteci și scriitori se regăsește în cuvintele lui  Jorge Luis Borges: „Mi-am imaginat întotdeauna Paradisul ca pe un fel de bibliotecă”…

Muza virtuală

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s