PETRU DUMITRIU

480

sursa foto: : Revista Flacara

Petru  Dumitriu (n. 8 mai 1924 – d. 6 aprilie 2002) a fost un scriitor român născut în România dintr-o familie mixtă (mama – unguroaică, tatăl – roman), căsătorit cu scriitoarea Henriette Yvone Stahl, cu 24 de ani mai în vârstă decât el, care și-a dorit să strălucească în literatură, dar în acelaşi timp să trăiască la standarde materiale foarte înalte, visând la modul de viață al marii burghezii. În timpul războiului a studiat filosofia în Germania, a debutat ca scriitor stalinist răsfățat al epocii, pentru ca apoi, în 1960, să emigreze în Occident.

A debutat în literatură în anii deportărilor și arestărilor, perioadă în care s-a afirmat scriind nuvele în care, așa cum scria Alex. Ştefănescu în „Istoria Literaturii Române Contemporane”: „ proslăveşte colectivizarea forţată a agriculurii şi lichidarea de către Securitate a luptătorilor anticomunişti din munţi, duce, alături de alţii, campanii de ideologizarea literaturii, acordă interviuri pline de angajamente de fidelitate faţă de regimul comunist. Şi toate acestea, chiar în perioada în care tatăl său se afla în închisoare, ca ofiţer al fostului regim.” Mai târziu, va motiva aceste scrieri ca fiind o încercare disperată de a supraviețui, precum și un mod de a-și proteja părintele arestat și anchetat.

Susținător al realismului socialist, cu o ascensiune rapidă și o poziție socială de invidiat, scria în 1951 romanul „Drum fără pulbere”, un elogiu adus lagărului de exterminare care a fost şantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră. Existența  acestui  roman dovedea cum erau utilizați scriitorii și artiștii în propaganda ideologiei care-și propunea formarea unui „om nou”! Numiți de Stalin „ingineri ai sufletelor”, recompensați financiar, dar și cu demnități publice, scriitorii și artiștii semnau astfel un „pact cu diavolul”, care nu a rămas nepedepsit de posteritate. Petru Dimitriu a declarat după 1990 că ruşinea de-a fi scris o asemenea carte l-a determinat să emigreze…

Și totuși, „Cronica de familie”  (1957) înseamnă mii de pagini valoroase ale literaturii române, un succes extraordinar,  care aduce în prim-plan evenimentele istoriei românești până în 1954. „Cronica de familie” este continuarea povestirii „Cronica de la câmpie” și va fi urmată de „Colecția de biografii, autobiografii și memorii contemporane”, publicată parțial („Nexus”, „Vârsta de aur sau dulceața vieții”, „Din memoriile lui Prospero Drobe”, „Proprietatea și posesiunea”).

„Cronica de familie” este un roman-fluviu, construit cu precizie și expresivitate de artisan.  Cartea urmărește istoria unei  vechi famiilii boierești, familia Cozianu, de-a lungul unui secol. Este o adevărată saga, în care sute de personaje distincte evoluează sub ochii cititorilor, reprezentând în același timp și un inegalabil document de epocă, în care regăsim fragmente din viaţa regelui Carol al II-lea, detalii ale strategiei Armatei române în primul război mondial, hărţi în cuvinte ale Bucureştilor de secol XIX ori descrieri ale somptuoaselor interioare boiereşti…

În  „Dicţionarul General al Literaturii Române”, criticul Eugen Simion nota: „Spre sfârşit, această cronică a lumii care petrece, bagă intrigi, trădează, combină, face carieră şi se destramă, este supusă de narator unei critici directe, vădit partizane. El renunţă la stilul obiectiv, mult mai potrivit, de până acum şi, ca să liniştească, probabil, suspiciunile cenzurii, condamnă propagandistic o clasă socială, care dăduse, totuşi, mari personalităţi. Valoarea estetică a romanului scade considerabil în asemenea momente.”

Dincolo de alegerile făcute de omul Petru Dumitriu, de bârfele în legătură cu paternitatea operei (Henriette Yvonne Stahl a afirmat, după fuga lui Petru Dumitriu, probabil constrânsă pentru a-l discredita pe transfug,  că ea ar fi scris o parte a cărţii), „Cronica de familie” are un loc asigurat în istoria literaturii române.

Și dacă tonul cuvintelor mele a fost rece și vădit acuzator și subiectiv, este pentru ca în anii în care scriitorul Petru Dumitriu ridica osanale regimului, bunicul, tatăl și unchiul meu încercau să supraviețuiască   pe șantierul canalului Dunăre-Marea Neagra. Unchiul meu fusese arestat la 15 ani, tatăl meu la 16 ani,  iar bunicul fusese condamnat pentru că le era părinte și poseda o enormă bibliotecă în care apăreau tot felul de cărți, unele aparținând așa-zisei  „literaturi subversive”.  Tatăl meu a fost eliberat după 8 ani.

 

Muza virtuală

OPERA  (sursa: http://ro.metapedia.org ):

Romane

  • Pasărea furtunii, ed. a III-a, ESPLA, 1957
  • Bijuterii de familie, ESPLA,1949
  • Drum fără pulbere, ESPLA, 1951
  • Cronică de la câmpie, ESPLA, 1955
  • Cronica de familie, vol. I-III, ESPLA,1957 (reeditare, vol. I-III, Ed. Fundaţiei Culturale Române, 1993)
  • Incognito, Éditions du Seuil,1962; Ed. Univers, 1993
  • Proprietatea şi posesiunea, Ed. Dacia,1991
  • Extremul Occident, Ed. Univers, 1996
  • Omul cu ochi suri, Ed. Cartea Românească, 1996
  • Vârsta de Aur sau Dulceaţa vieţii (Memoriile lui Totò Istrati), Ed. „Biblioteca Apostrof”,1999
  • Opere, vol. I-III, Ed. Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă & Ed. Univers Enciclopedic,2004

Teatru

  • Romanticii, ESPLA, 1957

Povestiri

  • Euridice, 8 proze, EPLA, 1947
  • Preludiu la Electra, Ed. Eminescu, 1991

Eseuri. Publicistică

  • Despre viaţă şi cărţi, ESPLA, 1954
  • Aquarium, ESPLA, 1956
  • Zero sau punctul de plecare, Ed. Viitorul Românesc, 1992
  • Ne întâlnim la judecata de apoi, Ed. Univers, 1992

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s