GÂNDURI ÎNCURCATE…

  1. Dacă mă vorbești pe la spate, înseamnă că nu ești în poziția în care să-mi poți da peste nas.
  2. S -a dovedit știintific că femeile sunt mulțumite cu o lungime de 8,5 cm. Nu contează ca e Visa sau Mastercard.
  3. Dumnezeu a creat cerul si pamântul. Restul a fost fabricat în China.
  4. Dacă femeile ar conduce lumea, n-ar mai exista razboaie. Doar niște țări invidioase,care nu-și vorbesc.
  5. Un apartament curat e semn că nu mai funcționează computerul.
  6. Copiii aflați pe bancheta din spate duc la apariția accidentelor. Accidentele de pe bancheta din spate duc la aparitia copiilor.
  7. Vreau să știu de ce Noe nu a omorât țânțarii pe vremea când erau doar doi?
  8. Cenușăreasa e dovada vie că pantofii îți pot schimba viața.
  9. Mai bine Durex decat Pampers.
  10. Gândesc, deci exist. Toata lumea care există gândeste?
  11. Nu bea ca să o uiți; la final o vei vedea de două ori.
  12. Băutura este un obicei prost, dar noi cu siguranță am văzut de doua ori mult ca tine!
  13. Întotdeauna încep să slăbesc în aceeași zi. Mâine!
  14. Prietenii există pentru ca în cazul în care ai o zi proastă, să îi poți vizita și să le strici și lor ziua.
  15. Soacra e ca un amestec de condimente – se amestecă în orice.

Mioara Vișan

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s