FEMEI VERSUS LIMBAJ

femeia_large                                                                                                                             sursa: timișoreni.ro

Subiectul acestui articol nu îl reprezintă celebra atracție a femeilor către trăncăneală (folosesc aici termenul în sensul în care îl folosea Mircea Iorgulescu când definea lumea lui Caragiale). Desigur, pe această temă se poate broda mult și bine și sigur se pot obține efecte comice.

Aş vrea însă să trec dincolo de facilitatea lui şi să (mă) întreb dacă femeile folosesc în mod structural altfel limbajul decât bărbaţii. Mai exact, dacă relaţia pe care ele o stabilesc cu logosul este una diferită faţă de cea masculină, aşa cum se întâmplă, de exemplu în cazul culorilor. (Încercați să explicați unui bărbat noțiunea de fucsia sau marsala și o să vedeți la ce mă refer exact)

Nu există femei care să fi marcat radical poezia lumii. Nu spun că nu există femei care să nu fi scris poezie mare. Ana Ahmatova (aşa cum îmi amintea cineva, căreia îi mulţumesc), Marina Ţvetaeva, Wisława Szymborska. Dar, după ştiinţa mea doar o singură femeie a însemnat un prag în evoluţia poeziei – Sappho. Iar aici ne aflăm, ca şi în cazul lui Homer, la întrepătrunderea dintre istoria literaturii şi legendă. În rest, momentele care au rupt un zăgaz al logosului şi i-au creat un alt făgaş, au fost exclusiv masculine – Shakespeare, Rimbaud, Withman, Maiakovski,Rimbaud.

Nu există femei care să fi marcat radical literatura umoristică a lumii. Și, dacă stau să mă gândesc bine, există foarte puține femei care să practice acest tip de literatură. (Pentru cine nu citește, să se gândească la ce actrițe de stand-up comedy cunosc).

Desigur, o explicație poate să fie una socială. Virgina Wolf era adepta unei astfel de teorii prin care lega statutul social al femeii de absența creativității feminine din anumite domenii. Totuși aceleași femei care erau asuprite și ținute departe de biblioteci și de viața intelectuală au reușit în domeniul prozei să dea adevărate culmi. Ghici cine a reușit printr-o singură carte să definească romanul gotic, strămoșul thrillerului de azi și chiar al literaturii sf? O puștoaică (în termenii de azi, o femeie în termenii de atunci) de 18 ani al cărei nume, Mary Shelley, a fost demult înghițit de propria creație – Frankenstein. Și mai sunt vreo câteva exemple, în special în domeniul prozei psihologice. Fluxul conștiinței ar fi unul dintre ele.

Atunci de ce nu poezie, de ce nu umor? De ce roman? Și așa ajungem la întrebarea de la început? Folosesc femeile altfel limbajul decât bărbații? Psihologii spun că de mici femeile sunt condiționate să fie mai curând relaționale, în timp ce bărbații ar fi mai curând concreți și obiectuali. Punând cap la cap toate acestea, ar rezulta că limbajul poetic este unul al obiectului iar revoluțiile în acest domeniu sunt efectul unei schimbări de perspectivă strict conceptuală. De altfel, la un astfel de nivel poezia se apropie de matematică. A demonstrat-o strălucit Solomon Marcus, cel căruia Nichita Stănescu îi răspundea ”matematica s-o fi scriind cu cifre/ dar poezia nu se scrie cu cuvinte”. Criticii literari au tot repetat că lirica feminină este una sentimentală (și nu neapărat în sens pozitiv), semnalând unul și același lucru – incapacitatea feminină de a privi limbajul ca un obiect și nu ca un element de relație.

În cele din urmă, puține femei s-au dovedit a fi adeptele lui Sausuure. Poate pentru că era cam enervant, iar limbajul descris de el nu folosea scopurilor pe care ele și le doresc.

Alexandru Luca

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s