CAMIL PETRESCU

descărcare

 

„Eu sunt dintre acei

Cu ochi halucinați și mistuiți lăuntric,

Cu sufletul mărit

Căci am vazut idei.”

Poet, dramaturg, romancier, eseist, doctor în filosofie și poet, Camil Petrescu (n. 22 aprilie 1894 – d. 14 mai 1957)  ocupă în literatura română din prima jumătate a secolului XX unul din cele mai importante locuri, datorită, în primul rând, notei de înaltă intelectualitate pe care a imprimat-o scrisului său.

Camil Petrescu s-a nascut la Bucuresti, dar a ramas orfan de ambii părinți și a fost crescut la o doică din mahalaua Moșilor. Singur pe lume, copilul Camil Petrescu și-a înțeles drama și a ales să învețe carte mai întâi  la Școala primară din Gura Oborului Vechi, apoi ca bursier intern la liceul Sf. Sava, unde va scrie primele poezii. În 1913 se va înscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din București.

Furtunosul gazetar de stânga N. D. Cocea  va fi  modelul său spiritual (devenind prototipul viitorului său erou, Gelu Ruscanu).  „Voi scrie pana la 25 de ani versuri (declara cândva Camil Petrescu), pentru ca este vremea iluziilor si a versurilor; voi scrie între 25-35 de ani teatru, pentru că teatrul cere și o oarecare experiență și o anumită vibrație nervoasă; voi scrie între 35-40 ani romane, pentru că romanele cer o bogată experiență a vieții și o anumită maturitate expresivă. Si abia la 40 de ani mă voi întoarce la filosofie…”

Camil Petrescu a marcat o nouă epocă din literatura română. Influențat de intuiționismul și existențialismul lui Bergson și, mai ales, de fenomenologia lui Husserl, preocupat de Descartes, Spinoza, Leibnitz și Kant, a publicat o serie întreagă de lucrări care explică substanța filosofiei lui. Dacă opera literară i-a adus prestigiul și faima, bucuriile intime ale spiritului i le-a adus filosofia.

Arta literară la Camil Petrescu se bazează pe o estetică modernă, prin interesul pentru stările difuze ale eroilor, de exaltare a trăirilor prin sondarea celor mai adânci zone ale subconștientului, pe un echilibru desăvârșit și perfectă simetrie a compoziției.

Camil Petrescu a ales monologul interior ca mod de exprimare a trăirilor lăuntrice, de reflectare a existenței individuale (afectul și intelectul sunt într-o luptă permanentă).  Narațiunea se face la persoana I, scriitorul declarând că „Eu nu pot descrie decât propriile mele senzații, propriile mele imagini. Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.”

Se declara anticalofil (scriitura “fără ortografie, fără compoziție, fără stil și chiar fără caligrafie”) , punând accent in opera sa pe inovatie, pe universul subiectiv, pe drama intelectualului aflat într-un permanent conflict cu lumea exterioară, dar și cu sine, angrenat într-un periculos „joc al ielelor”. Refuzul de a scrie „frumos” se va traduce într-o creație în care evenimentele vor fi notate precis, exact, ca într-un proces verbal în care figurile de scris vor fi rare, scriitorul rezumându-se la comparații și epitete.

Tipologia umană propusă de Camil Petrescu este și ea novatoare. Personajele lui Camil Petrescu sunt fie pline de prejudecăți, incapabile de afectivitate, fie efervescente, cu o spontaneitate maximă a reacțiilor.

Scriitorul consideră scrisul ca pe un act de eliberare existențială, prin care spiritul se descoperă și se mărturisește: „Un roman de adâncire a sentimentelor metafizice se lucrează cu atenția și răbdarea unui covor de preț.“

 

Pompiliu Constantinescu arată că „Literatura dlui Camil Petrescu a urmărit insistent lupta sexelor simplificate în două entități contradictorii. Bărbatul reprezintă o conștiință intransigentă, un fel de absolut moral aplicat mai ales în iubire, femeia e un animal cochet, inferior sufletește, ispită a simțurilor și primejdie a echilibrului interior. Dincolo de această aparentă misoginie, povestea de dragoste dintre Camil Petrescu și Cella Serghi se va regăsi în romanele amândurora…  La Cella Serghi, în  „Pânza de păianjen”  Camil Petrescu  își va  face apariția ca și personaj, într-o formă sau alta, prin citate ca „În care anume clipă m-am îndrăgostit de el nu voi ști niciodată. Dragostea mea pentru el s-a născut, poate, din nevoia mea de a iubi”, dar și amărăciunea pe care i-a lăsat-o despărțirea de mare. Scriitoarea se va regăsi și ea în romanele lui Camil Petrescu, prin personajul „doamna T.” din „Patul lui Procust”.

Printre cele mai cunoscute opera ale lui Camil Petrescu, ne-au rămas în memorie: romanele „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (1930) și „Patul lui Procust” (1933), piesele de teatru „Jocul ielelor” (1918), „Act venețian” (1918-1946), „Suflete tari” (1921) și  poeziile în „Din versurile lui Ladima” (1932) și „Versuri. Ideea. Ciclul morții”(1923).

Muza virtuală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s