ACUM

18034887_1873737469565764_40953781_n

 

ACUM

 

„Pastila virtuală” de azi, vreau să fie una cu efect instant, ca un esspresso italian, cremos şi aromat, pe care îl sorbi în grabă, că doar ai programul foarte încărcat şi ai nevoie stringentă de cofeină. Majoritatea oamenilor doresc ca lucrurile din viața lor să se întâmple imediat. ACUM ! Pentru că nu au timp, nu au răbdare, pentru că vecina sau colega a făcut chestia aia şi se simt pe dinafară, excluse din „club”, apar frustrările, pendulările între depresie – anxietate şi alte „nebunii”.

Să îți găseşti menirea, să te împlinească hobby-urile, să ai preocupări care energizează, e admirabil, intr-adevăr ! Cu un singur amendament: să fii cu toată mintea ACOLO atunci când se întâmplă. Să le faci conştient/ă. Să-ti aminteşti de PREZENT. Da, de momentul prezent, momentul acțiunii. E tot ce avem ! Trecutul nu mai poate fi schimbat, iar viitorul are o infinitate de variante, cu alte cuvinte, e extrem de incert.

Când ai savurat „ultima dată” cu adevărat o ceaşcă de cafea ? Sau un pahar de vin ? I-ai simțit buchetul ? Era sec sau demisec? Roşu sau alb ? Se asorta bine cu felul de mâncare servit ?… Fără să te uiți la ceasul de la mână sau la cel de pe ecranul smartphonului ?! Cât a trecut de când ai „avut parte” de starea aceea când ai fi vrut ca timpul să stea pe loc ?!

Vrei totul acum, dar cu mintea eşti la ziua de poimâine, cel puțin. Apoi te miri că apare oboseala, surmenajul, că simți un gol în suflet…în loc să fii conştient/ă de clipa asta perisabilă care a si expirat şi să faci în aşa fel încât să fie ireproşabilă orice ai întreprinde…

Competiția e „ingrozitor” de benefică. Te mobilizează şi te ajută să evoluezi. Competiția cea mai sănătoasă e cea cu tine însăți/însuți. Ştiu, e cea mai grea şi cea mai „devoratoare”. De aceea mulți fug de ei înşişi, lansându-se în curse energofage cu „jungla din lumea asta”. Avem părți întunecate cu toții şi în afară de masochişti sau tipare de victimă, nimănui nu-i place suferința, durerea, „găurile negre”. Hai să ” negociem” cu ele, că nu avem cum să le anihilăm total. Pas cu pas, mai câştigăm teren. Că doar „să gândim pozitiv” dopându-ne mintea cu lozinci, ignorând realitatea, nu e nicio şmecherie.

 

RUXY

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s