ANATOLE FRANCE

220px-Anatole_France_1921

 

Anatole France (n. 16 aprilie 1844 – d. 12 octombrie 1924,) este autorul francez  care a devenit, odată cu apariția operelor sale literare membru al Academiei Franceze, fiind în același timp și unul dintre puținii autori care au câștigat Premiul Nobel pentru Literatură.

în 1921 a fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură. Motivația juriului Nobel  pentru această alegere a fost: „o recunoaștere a strălucitelor lui realizări literare, caracterizate prin noblețea stilului, o adâncă simpatie pentru oameni, grație și un autentic temperament galic”.

Autor de poeme de dragoste inspirate de iubirea sa nefericită pentru actrița Élise Devoyod, a publicat sub diferite pseudonime,  versuri, articole și  pastișe. Își va face debutul editorial cu eseul  „Alfred de Vigny ” în anul 1868.

Volumul care l-a făcut însă celebru pe Anatol France este „Le crime de Sylvestre Bonnard”, roman publicat  în anul 1881. Așa cum reiese și din titlu, personajul  principal este un școlar, Sylvestre Bonnard, descris ca un reprezentant al societății franceze din acea perioadă. Romanul a fost apreciat de critica literară, scrisul său aducându-i premiul Academiei Franceze pentru literatură.

Alte romane ale acestui scriitor sunt „La Rotisserie de la Reine Pedauque” (1893), care ridiculizează credința în științele și practicile oculte, și „Les Opinions de Jerome Coignard” (1893), care surprinde cu finețe atmosfera sfârșitului de secol.

Anatol France a fost implicat și în celebra  „Afacere Dreyfus”, semnând manifestul lui Emile Zola care îl susținea pe Dreyfus, un ofițer din armata evreiască, acuzat pe nedrept de spionaj.

Operele de maturitate ale autorului, printre acestea numărându-se „L’Île des Pingouins”, lucrare publicată în anul 1908, satirizează natura umană, descriind povestea unor pinguini care ajung să se transforme în niște ființe umane, după ce animalele au fost botezate din greșeală de preotul Abbot. Anatole France ilustrează mai bine ca nimeni altul că amintirile pot fi reaşezate în memoria noastră diferit, în funcţie de starea afectivă de moment, sau în funcţie de vârsta pe care o avem când ne reamintim de ele. “Cartea prietenului meu” ar putea fi despre scriitorul francez, dar, la fel de bine ar putea fi cartea primilor ani de viaţă ai oricărui cititor.

Cu doi ani înaintea morții autorului,  întreaga creație literară a acestui scriitor a fost interzisă, ajungând în „Index Librorum Prohibitorum”, listă care conținea toate scrierile care fuseseră interzise de către Biserica Romano-Catolică. Acest index a fost abolit abia în anul 1966.

 

Muza virtuală

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s