TUDOR TEODORESCU-BRANIȘTE

clipa-15-apr-2010-27

 

Tudor Teodorescu-Braniște  (n. 12 aprilie 1899 – d. 23 martie a969) a rămas în memoria literară ca jurnalist și  romancier din perioada interbelică. Om de înaltă ținută morală, refuzând să trădeze principiile în care credea, Tudor Teodorescu-Braniște a fost un exemplu de profesionalism, de independență jurnalistică și demnitate.

Atras de micarea socialistă încă din tinerețe, Tudor Teodorescu-Braniște a avut o activitate publicistică susținută de o atitudine tranșantă în fața cotiturilor istoriei. Articolele din presă au fost adunate în volumele „Oameni și cărți” (1923), „Doctrina bâtei” (1936), „Democrația pe înțelesul tuturor” (1936), „Oameni de ieri” (1938), „Oameni și paiațe” (1967), în care și-a expus opiniile de socialist autentic.

Puțini îți mai amintesc una dintre cele mai crunte lovituri primite de această mare personalitate a ziaristicii românești: în anul 1947, lui Tudor Teodorescu-Braniște i s-a interzis dreptul de a mai publica. Cel care scrisese în numele libertății, apărător al drepturilor oamenilor, a fost izgonit de pe baricadele presei, trăind în sărăcie și boală. Salvarea morală a venit prin el însuși, începând să scrie romane de investigație socială. Ca tributar genului realist de senzație, gen agreat la noi încă din secolul al XIX-lea, scrie romanul  „Fundătura cimitirului nr. 13” (1932) în care prezintă mahalaua bucureșteană,  Abordând fresca politică a vremii, Teodorescu-Braniște zugrăvește în romanul „Scandal” relațiile politice sub pretextul unei idei extraordinare, fericirea înțeleasă ca platitudine. În „Primăvara vin apele mari” (1960), scriitorul reînvie în stil gazetăresc și detalii epice răscoalele țărănești.

Însă cel mai cunoscut și cel mai valoros roman al autorului, rămâne „Prințul” (1944). O construcție epică excepțională, povestea unui prinț roman obligat de împrejurări să trăiască la țară, după ce mare parte din avere o irosise la Paris. Personaj rasat, sensibil la partea estetică a vieții, întorcându-se în țară în perioada schimbărilor sociale radical, prințul  se descoperă brusc într-o lume străină spiritului său, lume căreia îi va întoarce spatele, alegând sinuciderea. Romanul este o reușită, dată fiind epoca în care a fost scris, prin originalitate, absența clișeelor și profunzime.

 

Muza virtuală

 

 

OPERA:
Suflet de femeie, schite si nuvele. Bucuresti, 1920;
Sovăiri, schițe si nuvele, Bucuresti, 1921;
Oameni si carti, publicistica, Bucuresti, 1923;
Leon Gambetta, Bucuresti, 1926;
Ochiul de nichel, Bucuresti, 1927;
Climenceau, Bucuresti, 1931;
Fundatura cimitirului nr. 13, roman, Bucuresti, 1932;
Domnul Negoita sau individul impotriva statului, roman, Bucuresti, 1932;
Baiatul popii, roman. Bucuresti, 1933;
Doctrina bâtei, publicistică, Bucuresti, 1936;
Democratia pe întelesul tuturor, Bucuresti, 1936 (1945);
Oameni de ieri, publicistica, Bucuresti, 1938;
Printul, roman. Bucuresti, 1944;
Scandal, roman. Bucuresti, 1945;
Primavara apele vin mari. Bucuresti, 1960;
Printul, pref. de R. Popescu, Bucuresti, 1961;
Oameni si paiate, culegere de art. ingrijita de C. Darie si V. Adrian, Bucuresti, 1967;
Scara vietii, ed. îngrijita si cuvânt înainte de C. Darie, Bucuresti, 1976.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s