UNELTE DE SCRIITORI

USB-Typewriter

 

Este clar că cea mai mare parte a scriitorilor contemporani  își elaborează scrierile pe un calculator. Oare mai există credincioși tocului cu peniță?

Hemingway își fixase o „rație” de o mie de cuvinte în fiecare dimineață și scria – invariabil – numai la mașina de scris. Georges Simenon dicta câte două-trei romane deodată, la tot atâtea mașini de scris. O excepție celebră  este William Faulkner: „Eu scriu totul de mână, declara el, fiindcă n-am ajuns a gândi cum îmi convine folosindu-mă de o mașină de scris. Trebuie să simt pana și să văd cuvintele în ciocul peniței”.

Eu, fără a mă numi scriitoare, încă oftez după vechea mașină de scris. De fapt…am două. Și încă le șterg de praf cu nostalgie.  Frumoase vremuri… la optsprezece ani mă declaram virtuoz al „pianului meu de scris” având în față „partitura” unei coli albe și mătăsoase. Mai știe cineva că primele mașini de scris, marca „Remington”, botezate așa după numele fabricantului, au fost construite în 1873 la o fabrică de armament?  Prospectele și anunțurile publicitare inserate în ziarele vremii lăudau cu entuziasm noua invenție: „Cine încearcă să scrie fie și un singur minut la mașina de scris se convinge numaidecât de avantajele pe care le prezintă față de scrisul de mână: lizibilitate, viteză, ușurință în folosire, eficiență economică”.  Rezultatul? Toată lumea s-a pus de acord: o mare trăznaie!

Mulți salutau noua invenție, alții o denigrau: „Nu există o mai mare istovire pentru mâini, ochi, coloana vertebrală”! Mda…încă nu se inventaseră și scaunele ergonomice!

Dar să nu uităm că de fiecare dată,  cronicarii timpului  prezentau fiecare invenție ca pe o culme ce nu va mai putea fi niciodată depășită. Ehei, dac-ar fi știut ce urmează!…

Dincolo de preferințe sau aversiuni, recunosc cu umilința unui diletant că tastatura unui calculator a devenit o unealtă foarte obișnuită, fără de care viața unui scriitor nu mai poate fi concepută.

 

Muza virtuală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s