MARGUERITE DURAS

descărcare

Marguerite Duras (n. 4 aprilie 1914 – d. 3 martie 1996), scriitoare și cineastă, personalitate deseori contestată, s-a impus prin reînnoirea genului romanesc, prin abordările originale ale convențiilor teatrale și cinematografice ale celei de-a doua jumătăți a secolului XX.

Cu fiecare carte scrisă (“Le Marin de Gibraltar” (1952), “Les Petits Chevaux de Tarquinia” (1953), “Moderato Cantabile” (1958), “Le Ravissement de Lol V. Stein” (1964), “Le Vice-Consul” (1966) sau “Yann Andréa Steiner), autoarea s-a impus prin alegerea temelor legate de dragoste, senzualitate feminină, prin personaje memorabile și prin aparenta destructurare a frazelor.

Exponentă a Noului Val al romanului francez, Marguerite Duras a devenit cunoscută odată cu apariția romanului „Un barrage contre le Pacifique” (apărut și în limba română cu titlul „Stăvilar la Pacific” la editura Humanitas). Însă marele succes la public i l-a adus romanul „Amantul”, o ficțiune cu elemente autobiografice, despre experiențele sexuale ale adolescenței petrecute în Indochina, roman distins cu Premiul Goncourt în 1984. „Amantul” este dovada că amintirea poate deveni creație.  Momentul retrăirilor este reconstituirea, poetizarea faptelor trecute.

Crezul pe care îl mărturisește Marguerite Duras este cel al unui creator autentic și profund original. Pentru ea, literatura trebuie “să reprezinte ceea ce este interzis. Să spună ceea ce nu se spune în mod normal. Literatura trebuie să fie scandaloasă: toate activităţile spiritului, astăzi, trebuie să fie legate de risc, de aventură. Poetul este în sine acest risc, cineva care, spre deosebire de noi, nu se apără de viaţă. Priviţi la Rimbaud, la Verlaine… Dar Verlaine nu vine decât mai târziu. Cel mai mare rămâne Baudelaire: i-au fost de ajuns douăzeci de poeme pentru a atinge eternitatea”.

Muza virtuală

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s