Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805 – 4 august 1875)

images.jpg

 

A fost odată ca niciodată în Danemarca un copil ce se numea Hans Christian Andersen. Când a crescut mare, el avea să dăruiască lumii unele dintre cele mai frumoase povești ce au încântat și încântă în continuare generații de copii, dar și adulți, nostalgici după vârsta de turtă dulce a copilăriei. Evident,  este vorba de scriitorul, poetul, dar mai ales creatorul de basme Hans Christian Andersen.

Poveștile în care oameni, flori, copaci, animale sau obiecte neînsuflețite  au străbătut anii,devenind sursă de inspirație pentru creatorii unor desene animate de mare succes. Multe din poveștile autorului nu sunt acele povești cu final fericit la care ne-am aștepta. Ele reflectă sărăcia, durerea, nedreptățile și diferențele car există în lumea oamenilor.

Poveşti ca  „Prinţesa şi mazărea”, „Degeţica”, „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului”, „Lebedele”  sau „Răţuşca cea urâtă” (despre acest basm Andersen spunea că este „biografia” sa), „Crăiasa zăpezilor”, „Fetiţa cu chibriturile”, au învins timpul.  Valoarea şi importanţa acestui scriitor  face ca ziua de 2 aprilie, ziua sa de naştere, să fie declarată „Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii”.

Muza virtuală

Un gând despre &8222;Hans Christian Andersen (2 aprilie 1805 – 4 august 1875)&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s