Elena Farago

Astăzi o sărbătorim pe cea care poate fi numită cea mai mare poetă ”minoră”.

Elena-Farago

Elena Farago s-a născut la 29 martie 1878, în Bârlad, iar în 1907 s-a stabilit la Craiova. A fost numită directoare a Fundaţiei „Alexandru şi Aristia Aman” (muzeu, bibliotecă şi pinacotecă) în 1921 şi a condus această instituţie peste trei decenii. În această calitate a locuit în casa lăsată de testatori pentru personalul bibliotecii. A publicat în ziarele şi revistele timpului încă din 1898. Încurajată de N. Iorga, a publicat primul său volum de poezii, „Versuri” (Ed. „Luceafărul”, 1906). A scris poezii, a tradus din operele unor scriitori francezi şi a colaborat la reviste literare. Laureată a Academiei Române, a Comitetului Franco-Român „Femina”, decorată de regele României, Carol al II-lea, a obţinut Premiul Naţional pentru Literatură în 1938. A fost declarată Cetăţean de Onoare al municipiului Craiova în anul 1947, recunoscându-i-se astfel meritele literare şi culturale

Publica, pe langa poezii, carti de literatura pentru copii, precum si traduceri din Maeterlinck (Pasarea albastra). Scoate la Craiova, impreuna cu un grup de literati, revista Nazuinta (1924).

”În dorul celor două vorbe
Atâția ani am mers plângând
Dar vezi, pribeagul cărui nimeni
Nu i-a întins în drum o mână
Pricepe azi din șoapta-n care
Durerea lumii se îngână,

Că nimeni nu mângăie bine
Ca cel nemângâiat nicicând”

13754332_872915636186539_5559234425279292526_n.jpg

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s