Anunțuri

Goluri

ploaie2

 

Plouă, fiecare strop mă-mbrățișează

Picăturile nu sunt așa reci cum credeam

Mi-e rece-n suflet, lacrimile au secat

Nici sânge-n vene nu mai am

Mi-e interiorul gol și uscat.

 

Plouă , fiecare gând mă-ndurerează

Ploaia mi-a furat melancolia, mă așteptam

Mi-e goală inima, bătăile au încetat

Nu am nici pic de viață-n mine

Mi-e trupul gol și am plecat.

 

de Vero Budea
ploaie

Sursa foto: Pinterest
Continuă lectura

IPOCRIZA FEMININĂ ȘI SCANDALUL HARVEY WEINSTEIN

4221396001_5606237459001_5606225861001-vsDespre felul lacrimilor

 

Mare scandal la Hollywood. A fost dezvăluit secretul lui Polichinelle – pentru a ajunge pe marele ecran, multe actrițe făceau întâi o escală în patrul unui celebru producător. Iar de multe ori, această escală nu era de bunăvoie. După ce ancheta de presă a spus public, ceea ce toată lumea știa, dar se făcea că nu vede, au urmat câteva zile de tăcere asurzitoare. Meryl Streep sau Jane Fonda pentru a da doar două nume de femei puternice din cetatea filmului, s-au făcut că nu sunt la curent cu acest scandal, apoi au admis cu jumătate de gură că știau câte ceva, dar nu au crezut că e așa de grav. Cu ate cuvinte, le-a trecut lor e la ureche de un viol ceva, sau de o hărțuire sexuală, dar nu o să îți pui ditamai producătorul în cap doar pentru atât lucru, nu? E drept că în tinerețe Jane Fonda a luptat împotriva războiului din Vietnam, dar Guvernul SUA nu are atâta putere ca un producător de film.  Mai de voie, mai de nevoie vedetele de film au început să se declare oripilate de cele întâmplate sub nasul lor și profitând de tăcerea lor. Nu le acuz pe victime. Înțeleg de ce nu au putut depune plângeri, într-un sistem în care femeia este considerată din start vinovată în cazul unui delict sexual. De ce unele dintre ele au mai colaborat cu Weinstein și după ce au fost victimele lui, aici sunt semne de întrebare. Într-adevăr, dacă nu ar fi făcut-o, ar fi fost eliminate. O dovedește soarta lui Courtney Love care a fost eliminată în 2005 din cea mai mare agenție de impresariat pentru că avertizat tinerele actrițe să nu se ducă la petrecerile private ale lui Harvey Weinstein. Niciuna dintre marile actrițe de la Hollywood nu  i-au luat apărarea. Mai bine, scăpaseră de o concurență. E drept că toate aceste mari actrițe se luptă cu nedreptatea din Africa, sau din alt colț îndepărtat al lumii. Doar nedreptatea de lângă ele se fac că nu o văd, atunci când le afectează interesele. Ipocrizie, numele tău e femeie. Câte dintre tinerele actrițe care nu au acceptat avansurile lui Harvey Weinstein s-au pierdut? Și câte dintre ele nu ar fi putut face mari roluri. Poate printre ele s-ar fi aflat o altă Meryl Streep sau o altă Jane Fonda. Nu vom ști. Să nu ne facem iluzii. NU se va schimba nimic după executarea lui Harvey Weinstein. Pentru că a rămas în picioare adevăratul vinovat – ipocrizia.

P.S. Lumea se va întreba de ce mă refer doar la ipocrizia femină, pentru că și cea masculină este la fel de mare în acest caz. O fi, dar bărbații nu au pozat în luptători ai drepturilor femeilor, pentru ca apoi să închidă ochii când această luptă le afecteză cariera lor.

ALEXANDRU LUCA

 

Surse foto: Daily Record, treptele rugăciunii – blogger

Mi-e toamnă

 

imagini-de-toamna-fruze-aramii-in-parc

Mi-e toamnă și îmi e alean

Și mă gândesc la tine-n van.

Mi-e toamnă și mi-e dor să-mi fie iar

Același gând demult hoinar

 

Mi-e toamnă dar tot mai puțin

Și știu că-n zilele ce vin

Când număr frunzele căzând

Prea iarnă îmi va fi curând

 

Alex Luca

Răscruce

rascruce 3

 

 

Pornind într-o călătorie obositoare,

Am străbătut cale lungă

Privind cu apăsare fețele îngândurate

Cicatrizate de tristeți și neliniști

Întâlnite în drumeția mea.

Am ajuns la ultima răscruce

Respir cu fărâma de forță

Care mi-a mai rămas

Înainte să decid drumul

Care mă duce spre destinație.

Mă sprijin pe anii trecuți,

Închid ochii și pășesc în necunoscut

Ce s-ar mai putea întâmpla?

Poate doar  un început,

Dar altul.

 

                    De Vero Budea

 

Drumul este drept

Nu se abate nici la stânga,

nici la dreapta

Se pierde undeva în zare

Într-o nesfârșită linie dreaptă.

Și cu toate astea se intersectează

Cu el însuși, și, mai ales, cu mine.

Este o răspântie cu atât mai importantă

Cu cât mă urmărește pas cu pas

De-a lungul drumului.

Ca și cum m-ar hărțui

Am ignorat-o până acum

Dar văd că rănile din suflet

Sângerează iar

De atâta mers

Cred că trebuie să mă opresc pe marginea drumului

Și să mă întreb Încotro trebuie să o apuc?

 

De Alexandru Luca

 

sursa foto: Viața unei româncutze

DINCOLO DE LIMITE

22561339_1957124274560416_644732058_o

 

De obicei, oamenii dezavuează regulile impuse. Cei care se complac în zona de confort, tind să bată pasul pe loc, astfel că stăruie în ipostaza aceasta, deși se simt extrem de inconfortabil, chiar dacă n-ar recunoaște vreodată.

Limite, îngrădiri, restricții, praguri…

În limita legii, în limita bunului-simț, în limita posibilităților. Alteori ne delimităm vis-a-vis de unele opinii.

De ce avem nevoie de limite ? Să le depășim, să ne autodepășim. Dar care sunt limitele limitelor pe care dorim să le atingem ? Cât de departe să mergem ? Și de ce am face din asta un scop în viață ?

Că tot a fost Sf. Parascheva, să-mi pun o pilă acolo Sus, că nu se știe când prinde bine, am să mă integrez în context, apelând la un citat interpretabil și în alte note, oarecum: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate de folos” …

Imaginația, fiindcă nu are limite, permite joaca de-a ce vrem noi. Bine, să nu se îmbolnăvească…si să dăm în altele…

Par exemple, dacă am face parte dintr-o familie de gheparzi – cel mai rapid animal terestru, când ar fi vorba de performanță, am putea forța nota organizând o cursă internă cum ar veni, să vedem dacă s-a schimbat modificarea pe parcurs, dacă generația actuală de gheparzi poate depăși recordul stabilit de strămoșii lor. Asta ar putea însemna ca noua viteză de alergare superioară să producă și efecte colaterale, modificându-i aspectul fizic: petele negre de pe blană s-ar dezagrega, ar zbura de la locul lor, deoarece n-ar mai face față unor asemenea condiții amețitoare, s-ar simți scoase din joc. Ar fi interesant de văzut în modul slow motion tot procesul. De aici mai apare o dilemă: unde se duc petele, vor fi oare conflicte cu mediul, cu ecologiștii, ce să mai vorbim de protecția animalelor…Sau ghepardul ar fi acuzat de indecență cu atâtea pete lipsă de pe blană. Bine că nu-s pe conștiință…

Evident, competițiile au rolul lor, ambiția și perseverența împreună cu determinarea fac întotdeauna casă bună. Rețeta perfectă ține de alegerea dozei potrivite, optime a tuturor ingredientelor. Acordul fin.

„Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță.” (N. Iorga)

 

Ruxy

 

 

Te-am chemat

te-am chemat poza

 

 

Mă lupt singură

cu sălbăticia sufletului

și te chem.

Mă ascund în gânduri și în vise,

nu ești tu de vină că

te-am rănit, am dispărut,

mi-e dor și caut încă un sărut.

Nu am pe nimeni

dacă nu te am pe tine,

vreau să mă găsești

fără tine nu știu cine sunt

căci în toate nopțile

te-am strigat cu un strigăt mut,

nu m-ai auzit și nu ai venit

                                     Te-am chemat!

 

de Vero Budea

 

foto : Pinterest

EU SUNT VITORIA

baltagul_4_margarita_lozano__large

Societatea românească, veșnic pro sau contra varii subiecte și teme de interes național, ajunsese – în sfârșit! – la o concluzie unanim împărtășită: școala românească a  luat-o la vale, producând analfabeți funcțional, matematicieni cât să calculeze ce rămâne din alocație după ce încarcă o cartelă și înfulecă un hamburger, însă buni utilizatori de internet, consumatori fideli, viitori alegători lejer de dus și de nas, dar și la urne.

Măcar știam cum stau lucrurile. Dar lucrurile se schimbă…atât de repede, mereu la vale. Iar se tulbură apa cristalină în care înoată educabilii români, când un profesor, o voce autorizată, despre  care știm că trebuie să educe și  să îndrume tinerele vlăstare ale țării susține sus și tare că trebuie eliminat din programa școlară romanul „Baltagul”, pentru că incită la violență domestică, referindu-se la un pasaj în care Nechifor Lipan își bătea nevasta.

Așadar, să „ucidem” fără urmă de regrete unul dintre cele mai frumoase romane din literatura română, să o reducem la tăcere pe Vitoria Lipan care, paradoxal, îl vedea pe Nechifor ca fiind  „ dragostea ei de douazeci și mai bine de ani. Așa-i fusese drag în tineretă Lipan, așa-i era drag și acuma, când aveau copii mari cât dânsii”.

Oameni buni, contemporanii mei, de când literatura este manual de bune practici? Pentru asta aș sugera un ghid de comportament, „Viețile sfinților” sau „Mersul trenurilor”! Ce ar mai rămâne din literatura lumii, nemaivorbind de cea română, dacă am trece toate marile romane prin ciurul fățărniciei și micimii oamenilor care nu au ajuns să înțeleagă literatura ca artă?

Vă reamintesc, dragi profesori și onorați părinți, cuvintele lui Hegel (nu,nu este un fabricant de automobile, este un filosof!), care afirma că arta domoleşte „violenţa sălbatecă a dorinţelor”, scopul ei fiind „purificarea pasiunilor, instruirea şi purificarea morală”. Titu Maiorescu aprecia, la rându-i, că „arta a avut întotdeauna o misiune morală, şi orice adevărată operă artistică o îndeplineşte”.

Ce aș mai putea adăuga? Eventual aș putea declara că cele peste 5000 de cărți pe care le-am citit (începând din gimnaziu chiar!), nu mi-au dat niciodata impulsul de a ucide, de a incendia, de a fura, de a avea un comportament imoral. Dimpotrivă, iubind personajele, trăind alături de ele, înveți să iubești și să înțelegi mai bine oamenii, cu toate ale lor, și bune și rele.

Totuși, până să ne îngrijorăm de influența lecturilor asupra copiilor, poate ar trebui să le oferim noi înșine, părinții, întreaga societate, modele valoroase de urmat, iar profesorii să-și aducă aminte că rolul lor nu este doar să transmită informații, ci și să-i învețe pe elevi să reflecteze, să discearnă, să conștientizeze.

Altfel, riscăm ca viitoarele generații să repete greșelile umanității, ori să devină adulți pasionați de pelerinaje la sfintele moaște.

 

Muza virtuală

 

Sursa foto: aarc.ro